La sfârșitul acestei săptămâni, mai precis pe 28 martie, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, dosar ce vizează săvârșirea infracțiunilor de violarea vieții private, șantaj și loviri sau alte violențe, privind pe un minor de 16 de ani, din Mălureni, cercetat în stare de arest preventiv.
Astfel, potrivit informațiilor oficiale, din cercetări s-a stabilit că, în perioada noiembrie 2023 – februarie 2024, minorul de 16 ani, ar fi solicitat, în repetate rânduri, unei minore să îi remită bunuri și sume de bani, pentru a nu distribui fotografii în care persoana vătămată apărea în ipostaze indecente, precum și o înregistrare video, cu conotații sexuale, efectuată fără acordul acesteia.
Oamenii legii precizează că ”pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că minorul ar fi obținut în acest mod de la persoana vătămată sumele de 1.000 de euro și 1.500 de lei, precum și o bijuterie din aur. De asemenea, în cursul lunii februarie 2024, minorul ar fi agresat fizic, atât persoana vătămată, cât și un alt minor, din aceeași clasă cu fata, în timp ce se aflau la școala unde aceștia învață. Totodată, cel în cauză ar fi distribuit pe un grup în mediul online, format din elevi, una din fotografiile compromițătoare în care persoana vătămată apărea în ipostaze indecente”.
Astfel, în temeiul autorizării instanței competente, în cursul zilei de 26 februarie, a fost organizată și desfășurată o acțiune de prindere în flagrant a celui în cauză, ocazie cu care acesta a fost depistat, având asupra sa suma de 400 de euro, primită anterior de la persoana vătămată. Totodată, IPJ Argeș reamintește că, în ziua de 04 martie, după administrarea probatoriului, minorul de 16 ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, iar în ziua de 5 martie, a fost prezentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești în fața insttanței, iar Judecătoria Pitești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.
Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook MAI
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Prins gonind cu 160 km/h prin Mioveni. A rămas pieton și fără 1.485 lei