Doi adulți și un copil au ajuns la spital după ce s-au răsturnat cu mașina

de | 16.03.2025 23:37 | Național, Eveniment

Un grav accident rutier s-a produs astăzi în comuna Drăgușeni, județul Suceava. Șoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra volanului, iar vehiculul a părăsit partea carosabilă și s-a izbit violent de un copac de pe marginea drumului. Impactul a fost atât de puternic încât arborele a fost doborât, iar mașina a rămas suspendată pe acesta, cu roțile în sus.

accid 1 5 - Doi adulți și un copil au ajuns la spital după ce s-au răsturnat cu mașina accid 5 2 - Doi adulți și un copil au ajuns la spital după ce s-au răsturnat cu mașina

Potrivit suceava-smartpress.ro, la fața locului au intervenit rapid pompierii militari cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, alături de două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

Salvatorii au găsit trei victime – doi adulți și un minor –, care, în mod miraculos, au scăpat cu viață, fiind conștiente și cooperante.

accid 2 5 - Doi adulți și un copil au ajuns la spital după ce s-au răsturnat cu mașina accid 3 5 - Doi adulți și un copil au ajuns la spital după ce s-au răsturnat cu mașina

În urma evaluării medicale de la fața locului, cele trei persoane au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate. Deși autoturismul a fost complet distrus în urma impactului, ocupanții acestuia au avut noroc și au reușit să supraviețuiască.

accid 6 - Doi adulți și un copil au ajuns la spital după ce s-au răsturnat cu mașina

Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului.

Foto:/suceava-smartpress.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Mai multe decese decât nașteri în prima lună din 2025

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole