anchetaonline.ro

Doi tineri au murit după ce maşina în care se aflau s-a ciocnit cu un camion

de | 12.10.2025 18:43 | Național, Eveniment

Doi tineri de aproximativ 25 de ani și-au pierdut viața, astăzi, într-un grav accident rutier produs pe DN 1C, în apropierea localității Câțcău, județul Cluj. Mașina în care se aflau s-a ciocnit violent cu un camion care transporta cherestea, impactul fiind extrem de puternic.

La fața locului au intervenit de urgență oamenii legii, dar și pompierii din cadrul Detașamentului Dej cu două autospeciale de descarcerare și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).

Potrivit cluj24.ro, în urma coliziunii, tanăra a fost aruncată din autoturism, iar tânărul a rămas încarcerat între fiarele contorsionate ale mașinii. Deși a fost scos rapid de pompieri, echipajele medicale nu au mai putut face nimic pentru el.

Ambele victime prezentau leziuni incompatibile cu viața, medicii fiind nevoiți să declare decesul la fața locului.

În afara autoturismului a fost găsită o femeie, ambele victime prezentând leziuni incompatibile cu viaţa. Bărbatul a fost extras din autoturism de către pompieri”, a transmis ISU Cluj.

Conducătorul autotrenului a fost și el evaluat la fața locului, însă a refuzat transportul la spital.

Traficul este complet blocat pe ambele sensuri de circulație, iar polițiștii rutieri efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările exacte ale tragediei.

Foto: ISU Cluj

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Poliţia de Frontieră: „ENTRY/EXIT SYSTEM (EES) este operațional la nivelul Uniunii Europene, inclusiv în România”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: