Veste tristă transmisă de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș. Plutonierul adjutant șef Burnei Florin, de la Secția de Pompieri Costești, a încetat din viață.
Acesta avea doar 49 de ani și a fost un salvator de vieți dar și un familist de excepție.
Slujba de înmormântare va avea loc vineri, 15 decembrie, trupul neînsuflețit fiind depus la Capela Cimitirului Sfântul Gheorghe din municipiul Pitești.
Cu regret anunţăm decesul colegului nostru de la Secția de Pompieri Costești, plutonier adjutant șef Burnei Florin, care, din păcate, s-a stins din viață la vârsta de 49 de ani.
A fost un om apreciat de către toţi cei care l-au cunoscut, un salvator de vieți, un camarad de nădejde cu un comportament exemplar şi un familist de excepţie.În luna august, ne-am mobilizat alături de voi pentru a-l ajuta să treacă cu bine peste intervenția chirurgicală de cistectomie radicală cu neovezică, care necesita o cantitate mare de sânge.A trecut de operație, însă lupta cu boala a fost mult mai dură și am ajuns în acest punct în care, alături de familie, suntem obligați să păstrăm doar amintirile de până acum cu acest om minunat.În aceste momente grele, suntem alături de familia lui Florin și cu siguranță, Împărăția Cerurilor a primit încă un suflet bun și drept.Trupul neînsufleţit este depus la Capela Cimitirului Sfântul Gheorghe din municipiul Pitești, iar slujba de înmormântare va avea loc vineri, 15 decembrie.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, a transmis ISU Argeș.