Doliu în fotbalul românesc! A murit Lajos Sătmăreanu

de | 30.06.2025 17:03 | Național, Eveniment

Este doliu în fotbalul românesc. Lajos Sătmăreanu, fost internațional și legendă a Stelei București, s-a stins din viață la vârsta de 81 de ani.

Federația Română de Fotbal a anunțat astăzi cu regret vestea trecerii în neființă a fostului fundaș dreapta.

Federația Română de Fotbal regretă dispariția, la vârsta de 81 de ani, a fostului component al naționalei României, Lajos Sătmăreanu. Condoleanțe familiei și apropiaților. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”

Născut în 1944, Lajos Sătmăreanu a început fotbalul la echipele locale Stăruința Salonta și Crișana Oradea, iar mai târziu a evoluat la Flamura Roșie Oradea și ASA Târgu Mureș.

Performanțele remarcabile l-au adus, în sezonul 1964-1965, la Steaua București, clubul la care a cunoscut gloria. Timp de zece ani (1965–1975), Sătmăreanu a purtat tricoul roș-albastru, adunând 271 de meciuri în campionat și 11 goluri marcate. A bifat, de asemenea, 20 de meciuri în cupele europene.

„Rămas bun, Lajos Sătmăreanu!

Zi tristă pentru clubul nostru! Unul dintre fotbaliștii de excepție ai Stelei, din perioada anilor ’60-’70, Lajos Sătmăreanu a plecat dintre noi.

Lajos Sătmăreanu a debutat în prima divizie a fotbalului românesc pe 17 martie 1963, într-un meci Crișana Oradea – Steaua București, scor 2-4, iar la finalul sezonului 1964-1965 a ajuns în Ghencea.

A purtat tricoul roș-albastru timp de zece sezoane. Fostul fundaș dreapta a avut 271 de apariții pentru Steaua, dintre care 20 în cupele europene. Cu formația noastră a cucerit un titlu de campion național și cinci Cupe ale României.

În urmă cu cinci ani, Lajos Sătmăreanu a acordat ultimul interviu pentru Steaua TV, iar vorbele sale au ajuns rapid în inimile fanilor roș-albaștri.

Clubul Steaua București transmite sincere condoleanțe familiei!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!“, este mesajul clubului Steaua București.

Foto: Facebook  Federaţia Română de Fotbal

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

De la Pitești la Constanța, doar pe autostradă!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole