Doliu în familia omului de afaceri Dan Ungureanu!

de | 30.03.2022 14:39 | Știri, Lifestyle, Pitești

Doliu în familia omului de afaceri Dan Ungureanu!

Fostul polițist argeșean, devenit, de mulți ani, antreprenor și posesor al unor business-uri în zona petrolieră, a anunțat astăzi că și-a pierdut tatăl.

Profund atașat de părintele său, o caracteristică specifică întregii familii Ungureanu, care deține, de asemenea, lanțul Forte Vita Farm, domnia sa a făcut anunțul pe contul personal de pe rețeaua de socializare Facebook, mărturisind îndurerat că a piedut „un tată, un coleg, un model în întrega viață!”

Dan Ungureanu seniorPărintele omului de afaceri s-a stins după o suferință îndelungată, lăsând în urmă doi băieți și o familie îndurerată. Mesajele de condoleanțe curg necontentit la anunțul prin care Dan Ungureanu a făcut publică această veste tristă.

În tot acest timp, cât a fost bolnav și a avut nevoie de îngrijire, familia Ungureanu a fost alături de mentorul și părintele lor, petrecând extrem de mult timp împreună și asigurându-se că se bucură din plin de prezența copiilor, nepoților și, mai nou, a strănepoatei sale, fiica tânărului farmacist, Dan Ungureanu Jr.

Dan Ungureanu și-a urmat tatăl în cariera de polițist

Tatăl domniei sale a slujit, de asemenea, ca polițist, vreme de 30 de ani, la Serviciul Circulație. Până în anul 1986, a ocupat poziția de adjunct la Poliția Rutieră Argeș, iar în următorii 10 ani a fost Șef Serviciu Rutier la Vâlcea. Se retrăsese din activitatea în slujba Ministerului de Interne din anul 1995.

Dan Ungureanu si tatal

Sursa foto: Facebook Dan Ungureanu

Tot omul de afaceri a făcut publice detaliile privind evenimentele funerare: corpul neînsuflețit  va fi depus mâine, 31 martie 2022, la Capela Militară Pitești, după care înmormântarea va avea loc în comuna argeșeană Bughea de Jos.

Domnia sa era foarte atașat de tatăl său, care – pe 4 aprilie – urma să împinească 83 de ani și pe care l-a urmat moral, social și profesional întreaga viață, fiind foarte des alături de acesta și promovând intens generațiile din familia sa.

Dan Ungureanu familia

Sursa foto: Facebook Dan Ungureanu

Redacția Ancheta transmite familiei condoleanțe. Dumnezeu să îi așeze sufletul lângă cei drepți!

Citiți alte știri ale zilei pe www.anchetaonline.ro

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Dan Ungureanu | Forte Vita Farm

Ultimele articole