anchetaonline.ro

Doliu în lumea politică. A murit un fost ministru al Educației

de | 05.04.2026 16:04 | Eveniment, Național

Este doliu în lumea politică după moartea profesorului Liviu Maior, fost ministru al Educaţiei în perioada 1992-1996. De asemenea, istoricul Liviu Maior a fost ambasador al României în Canada, dar și senator PSD.

Fostul ministru al Educației s-a stins din viață duminică, 5 aprilie, la vârsta de 85 de ani. Vestea tristă a fost dată de FC Universitatea Cluj. De altfel, în perioada 1984–1991, el a fost conducător al Clubului Sportiv Universitatea Cluj.

Liviu Maior, născut pe 2 octombrie 1940 în Beclean, judeţul Bistriţa‐Năsăud, a obținut titlul de doctor în istorie al Universității „Babeș‐Bolyai” în 1974, conform Cluj Cultural.

A devenit profesor universitar titular și coordonator de doctorate în 1990. Din același an, Liviu Maior a ocupat mai multe funcții publice. Între 1992 și 1996 a fost ministru al Educației, iar în perioada 1996 în 2003 a fost senator în Parlament.

liviu maior - Doliu în lumea politică. A murit un fost ministru al Educației

Foto: News.ro

În perioada în care a condus Educația au fost adoptate Legea acreditării instituțiilor de învățământ superior (1993) și Legea învățământului (1995).

Ulterior, între 2003 și 2005 a fost ambasador al României în Canada. De asemenea, istoricul a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea a trei universităţi din România, potrivit news.ro: „Petru Maior” din Târgu-Mureş, „Lucian Blaga” din Sibiu şi „Andrei Şaguna” din Constanţa. În 1993, Liviu Maior a fost decorat cu „Meritul Academic” şi Premiul Academiei Române.

Foto Unica.md

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Mircea Lucescu, la Terapie Intensivă! Starea fostului selecționer s-a agravat

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ministrul Educației | PSD