România își ia rămas-bun de la fostul președinte Ion Iliescu. Ieri, trupul neînsuflețit al fostului șef de stat a fost depus în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni, în cadrul unui priveghi de stat. Astăzi, 7 august 2025 — declarată oficial zi de doliu național — au loc funeraliile, cu onoruri militare și momente solemne, în prezența familiei și a oficialităților. Ceremonia de înmormântare se va desfășura la Cimitirul Militar Ghencea III.
UPDATE:
11:50 – Garda prezintă ultimul onor – înclinarea drapelului și a fost intonat Imnului Național al României. Urmează deplasarea cortegiului pe traseul Bdul Gheorghe Marinescu, Bdul Eroii Sanitari – Bdul Eroilor – Strada Bagdasar – Șoseaua Panduri – Bdul Geniului – Strada Răzoare – Drumul Sării – Bdul Ghencea – Prelungirea Ghencea – Drumul Cooperativei – Cimitirul Ghencea 3.
11:45 – cortegiul funerar a pleacat de la Biserica Cotroceni
UPDATE 2: Oficierea slujbei religioase de înmormântare
UPDATE 1: Un scurt moment religios a avut loc la catafalcul lui Ion Iliescu. Sicriul a fost purtat apoi spre ieșirea oficială din Palatul Cotroceni și a urmat deplasarea cortegiului funerar spre Biserica Cotroceni. Au fost prezenți premierul Ilie Bolojan, politicieni PSD, foști premieri, Emil Constantinescu, Adrian Năstase, Viorica Dăncilă, dar nu și președintele Nicușor Dan, .
Ieri, la Palatul Cotroceni, lideri politici, foști colaboratori, diplomați, reprezentanți ai instituțiilor statului și oameni simpli i-au adus un ultim omagiu fostului președinte. Au adus coroane de flori în zona special amenajată, au semnat în cartea de condoleanțe și s-au recules în fața sicriului. A fost Emil Constantinescu, fost președinte al României, Teodor Meleșcanu, premierul Ilie Bolojan și mai mulți membri ai Guvernului, printre care Cătălin Predoiu, Alexandru Rogobete și Florin Manole. Au mai fost Victor Ponta, Mădălin Voicu, Sorin Grindeanu, Marian Neacșu, Paul Stănescu, Marcel Ciolacu, fostul președinte Traian Băsescu, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, deputatul PSD de Argeș, Simona Bucura-Oprescu, vicepreședintele CJ și PSD Argeș, Marius Nicolaescu, precum și alte persoane publice.
PROGRAMUL FUNERALIILOR DE STAT ORGANIZATE ÎN MEMORIA DOMNULUI ION ILIESCU, FOST PREȘEDINTE AL ROMÂNIEI
JOI, 7 AUGUST 2025 – declarată zi de doliu național
– Se vor respecta prevederile legale privind zilele de doliu național pe teritoriul național si la misiunile diplomatice ale României.
09:00-09:50 Sosirea invitațiilor
10:00 Scurt moment religios
10:10 Ceremonia Gărzii la Catafalc
10:15 Moment de reculegere
10:16 Ridicarea de pe catafalc a sicriului
– Sicriul este purtat spre ieșirea oficială din Palatul Cotroceni (traseu: Sala Unirii – Galeria Basarabilor – Holul de Onoare – Copertină);
– La Copertină sunt prezente Șiruri de Onoare alcătuite din militari ai Forțelor Armate precum şi Muzica Militară (trompet) pentru Onor;
– Se trage clopotul de la Biserica Cotroceni.
10:20 Plecarea cortegiului de la Copertină
Deplasarea cortegiului funerar spre Biserica Cotroceni.
10:30-11:30 Oficierea slujbei religioase de înmormântare
În interiorul bisericii va avea acces DOAR TVR.
11:15 Intrarea Gărzii de Onoare pe Platoul Marinescu
11:35 Cortegiul Funerar pleacă din Palatul Cotroceni pe traseul Biserica Cotroceni-Poarta Marinescu
11:40 Gardă de Onoare – Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul” – Platoul Marinescu
- Garda prezintă ultimul onor – înclinarea drapelului;
- Intonarea Imnului Național al României concomitent cu executarea de către Bateria Aruncătoare 120 mm și Salve a brigăzii a celor 21 de lovituri de artilerie;
- Cortegiul va trece prin fața Gărzii. Garda de Onoare care va acorda joi ultimele onoruri fostului președinte va fi formată din 76 de militari, 20 militari care vor executa salvele de artilerie și 32 militari din Muzica Militară, în total 128 de militari.
Deplasarea cortegiului va avea loc pe traseul Bdul Gheorghe Marinescu, Bdul Eroii Sanitari – Bdul Eroilor – Strada Bagdasar – Șoseaua Panduri – Bdul Geniului – Strada Răzoare – Drumul Sării – Bdul Ghencea – Prelungirea Ghencea – Drumul Cooperativei – Cimitirul Ghencea 3.
- Sosirea cortegiului funerar la Cimitirul Militar Ghencea III
- Ceremonia de înmormântare
- Sicriul este amplasat la intrarea în cimitir pe un afet de tun;
- Formare cortegiu funerar și prezentare onor;
- Ceremonia de înhumare a fostului președinte al României, Ion Iliescu, va avea loc doar în prezența familiei și persoanelor apropiate.
Foto descriptiv. Sursă foto: Screenshot TVR.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
FC Argeș la ceas aniversar: 72 de ani de tradiție și speranță