anchetaonline.ro

Dominic Fritz, după eșecul moțiunii AUR: ”România are nevoie de reformă, nu de circ politic”

de | 14.10.2025 16:49 | Național, Politic

Președintele USR, Dominic Fritz, a reacționat după ce moțiunea depusă de AUR împotriva ministrului Economiei, Radu Miruță, a fost respinsă în Parlament. Liderul USR a acuzat AUR de „spectacol populisto-penibil”, afirmând că partidul condus de George Simion încearcă să blocheze reformele reale din economie. Fritz a subliniat că ministrul Miruță și-a făcut datoria, prin demiterea administratorilor ineficienți, depunerea de plângeri penale și inițierea unor proiecte strategice pentru industria românească.

”Moțiunea AUR împotriva ministrului USR Radu Miruţă a căzut. A fost încă un spectacol populisto-penibil al AUR, la doar câteva zile după moțiunea împotriva Dianei Buzoianu.

Nu poți demite un ministru care își face treaba. România are nevoie de reformă, nu de circ politic.

Oare tu cu ce crezi că i-a deranjat ministrul Miruță pe cei de la AUR?

Cu faptul că a schimbat 21 de administratori speciali ineficienți, care țineau captive companii de stat?

Sau cu faptul că a trimis plângeri penale pentru ilegalitățile descoperite de Corpul de Control?

Poate cu vestea că România va găzdui una dintre cele mai avansate „AI Factories” din Uniunea Europeană?

Ori pentru că vrea să revitalizeze Uzina Mecanică Sadu și industria națională de apărare?

Sau pentru că a pus bazele reluării exploatării grafitului din Gorj, cu statul român ca beneficiar al licenței?

USR nu se lasă intimidat. Vom continua să muncim pentru o Românie modernă, europeană și funcțională.

P.S. Pentru moțiune au votat mai puțini senatori decât au semnat pentru depunerea moțiunii”, a punctat președintele USR, Dominic Fritz, după ce moțiunea AUR împotriva ministrului Economiei, Radu Miruță, a picat.

Foto descriptiv. Sursă foto: FB Dominic Fritz

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Senatorul Narcis Mircescu: ,,Atacurile AUR sunt dovada că suntem acolo unde trebuie. USR nu cedează!”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole