Dorin Mărășoiu: ”Decât să merg cu actuala clasă politică, mai bine un așa-zis nebun. Eu vreau să încerc!”

de | 04.03.2025 08:18 | Județean, Din ediția tipărită, Politic

Dacă este ceva care îi unește pe votanții lui Călin Georgescu, acel ceva este lipsa de încredere și considerație față de actuala clasă politică. În ochii oamenilor, guvernanții de până acum ar fi dezamăgit într-atât de mult încât ar fi în stare să dea un vot chiar și unui candidat extrem de controversat din cauza discursului său legionar, antieuropean, al legăturilor oneroase, un candidat care, pe alocuri, ridică semne de întrebare cu privire la sănătatea psihică. Chiar și în aceste condiții, Dorin Mărășoiu, fost vicepreședinte al CJ Argeș, unul dintre susținătorii lui Călin Georgescu, susține că mai degrabă votează cu acesta decât să gireze în continuare o clasă politică despre care spune că a făcut mult rău.

„Decât să merg cu actuala clasă politică, mai bine un așa-zis nebun, așa cum îl consideră cei din partidele tradiționale. Eu vreau să încerc! Pentru mine este clar.”,  ne-a declarat omul de afaceri.

Acesta susține că deține probe potrivit cărora PSD ar fi știut încă dinainte de ridicarea lui Călin Georgescu și că, dacă i se vor cere, le va pune la dispoziție. Potrivit lui Dorin Mărășoiu, dosarul în care este implicat candidatul pe care îl susține este unul politic, iar probele adunate sunt subțiri și necredibile: „Cum se face că găsesc armament și bani tocmai acum, la atâtea luni de la anularea alegerilor? Poliția din zonă, SRI nu știau nimic? Mai avem un stat puternic dacă ăla avea ditamai armata acolo?”, întreabă Dorin Mărășoiu, insinuând că dosarul ar fi unul fabricat.

Între timp, afaceristul argeșean s-a fotografiat în compania unor bărbați cu masculinitate… netoxică, punând, scurt, comentariul: „Cina cea de taină! Gremium!” Am crezut, inițial, că poate e vorba de o nouă… ocultă silvică. În realitate, ne mărturisește Mărășoiu, e vorba de una dintre cele mai tari asociații de motocicliști, cu care s-a întâlnit la o fasole cu ciolan, că doar așa se face politică suveranistă!

Material realizat de Iulia Bădulescu.

Foto descriptiv. Sursă foto: edițioa tipărită.

Citiți, de aseemnea, pe anchetaonline.ro:

Cătălin Gherzan: ”Anul acesta va trebui să fim cumpătați!”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole