Polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, cu accent pe combaterea evenimentelor ce au loc pe fondul vitezei.
Aceștia au acționat în ultimele 24 de ore în 69 de filtre rutiere, împreună cu structurile de ordine publică sau cu reprezentanți ai unor instituții cu atribuții specifice în domeniul transportului rutier (R.A.R. și I.S.C.T.R.) efectuând și 262 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.
În urma abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat peste 380 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de peste 95.000 de lei. Au fost reținute 21 de permise de conducere și retrase 23 de certificate de înmatriculare.
Printre persoanele sancționate s-a numărat și un argeșean de 41 de ani prins conducând un moped neînregistrat și fără drept.
Polițiștii din Ștefănești l-au depistat bărbatul din Călinești la data de 28 iulie, în timp ce conducea un moped pe DN 7, pe raza localității Ștefănești, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că acesta nu avea drept de a conduce pentru nici o categorie de vehicule iar mopedul nu figura ca fiind înregistrat.
Argeșeanului i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără drept și conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Cercetările în acest caz continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.
Foto: oradesibiu.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro