Un bărbat de 54 de ani, din Arefu a fost prins la volan deși avea permisul de conducere anulat.
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Domnești l-au depistat pe argeșean la data de 9 octombrie, în timp ce conducea un autoturism pe DN 7C, pe raza comunei Arefu.
Din verificările efectuate în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că acesta figura cu permisul de conducere anulat.
În urma celor constatate, oamenii legii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără drept.
Verificările în acest caz continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun, transmit reprezentanții IPJ Argeș.
Foto descriptiv: replicahd.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
A deversat apele menajere în curtea unei școli. Piteștean amendat!