Pe 8 iunie, între orele 16:00 și 20:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni, alături de structurile de rutieră și investigații criminale, cu sprijinul polițiștilor din Secția de Poliție Rurală Leordeni, dar și al celor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au desfășurat o acțiune cu efective mărite în localitățile Rătești și Căteasca, județul Argeș.
Scopul principal al acțiunii a fost prevenirea și combaterea faptelor antisociale, a infracțiunilor contra persoanei și patrimoniului, menținerea ordinii și siguranței publice, creșterea disciplinei rutiere, dar și prevenirea și combaterea traficului și consumului de substanțe psihoactive, precum și a comerțului ilicit.
Polițiștii au legitimat 52 de persoane, au verificat doi agenți comerciali, au acționat în 3 filtre rutiere, fiind verificate 45 de autovehicule și efectuate 25 de testări pentru depistarea prezenței alcoolului.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 16.467 de lei. Dintre acestea, 18 au vizat abateri de la regimul circulației rutiere, 3 au fost aplicate conform Legii 61/1991 privind normele de conviețuire socială, iar 2 pentru lipsa măsurilor de pază a bunurilor și obiectivelor.
A condus fără plăcuțe de înmatriculare
În timpul acțiunii, pe DJ 702B, în comuna Căteasca, polițiștii au depistat o femeie în vârstă de 40 de ani, din Rătești, aflată la volanul unui autoturism care nu avea montate plăcuțele cu numărul de înmatriculare. Din verificările efectuate, a reieșit că numerele fuseseră reținute anterior ca măsură complementară, în urma unor abateri la regimul rutier.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat, iar cercetările continuă pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care a fost comisă fapta.
Probleme descoperite la o firmă de jocuri de noroc
Tot în cadrul controalelor, polițiștii au verificat sediul unui agent economic din comuna Rătești, cu activitate în domeniul jocurilor de noroc. În urma verificărilor, s-a constatat că societatea nu deținea o analiză de risc la securitatea fizică și nu avea avizat proiectul sistemului de supraveghere video.
Pentru aceste abateri, au fost aplicate două sancțiuni: una în valoare de 10.000 de lei, conform HG 301/2012, și alta în valoare de 2.000 de lei, conform Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor și protecția persoanelor. Verificările în ceea ce privește legalitatea funcționării punctului de lucru sunt în desfășurare.
Foto descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Ce spune Direcția Silvică Argeș despre cazul italianului ucis de ursoaică pe Transfăgărășan