În ultimele 24 de ore polițiștii rutieri au aplicat un număr de 223 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 57.500 de lei. Au fost reținute totodată 20 de permise de conducere și retrase 11 certificate de înmatriculare.
Din totalul abaterilor la regimul rutier constatate de polițiști, 83 au fost depășiri ale regimului legal de viteză.
Dintre permisele de conducere reținute, ca urmare a săvârșirii unor contravenții, 11 au fost ca urmare a depășirii limitei de viteză cu peste 50 de km/h față de limita legală și alte 7 ca urmare a consumului de alcool, cu valori ale alcoolemiei ce implică răspundere de natură contravențională, astfel conducătorii care au adoptat un comportament cu risc crescut de generare a unor accidente fiind școși din trafic.
Oamenii legii atrag atenția asupra unui comportament responsabil în trafic, acționând pentru depistarea comportamentului agresiv, precum și a conducătorilor auto care aleg să conducă după ce au consumat alcool sau substanțe psihoactive, punând astfel în pericol și pe ceilalți utilizatori ai drumului public.
Printre șoferii depistați cu nereguli de către polițiștii rutieri argeșeni s-a numărat și un bărbat de 30 de ani, din județul Mehedinți.
Acesta a fost depistat în ziua de 18 august de polițiștii Biroului Rutier Pitești în timp ce conducea un autoturism, pe DN 65B, iar în urma verificărilor în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că autoturismul nu figura ca fiind înmatriculat sau înregistrat.
Bărbatului i-a fost întocmit dosar penal conform art. 334 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite.
Foto descriptiv
Citiți, de asemenea, peanchetaonline.ro:
Șofer de 18 ani sancționat de polițiștii argeșeni pentru condus agresiv