În perioada 07-09 iunie, polițiștii rutieri argeșeni au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, precum și depistarea conducătorilor auto care încalcă legislația rutieră, în special a conducerii agresive, precum și a conducătorilor auto care aleg să conducă în timp ce se află sub influența alcoolului sau a substanțelor
cu efect psihoactiv.
În urma acțiunilor, oamenii legii au aplicat 928 de sancțiuni contravenționale, au reținut 42 de permise de conducere și au retras 41 de certificate de înmatriculare.
Printre cei sancționați se află și șoferii care s-au urcat băuți la volan.
Este și cazul unui bărbat, de 56 de ani, din Buzoești.
Pe 8 iunie, bărbatul se deplasa pe raza localității Costești și a fost tras pe dreapta de polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Costești, pentru control.
El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că se afla sub influența alcoolului.
În aceeași situație s-a aflat și un bărbat, de 50 de ani, din Pitești. Pe 09 iunie, în jurul orei 17:00, el a fost depistat de polițiști conducând un autoturism pe raza localității Poiana Lacului, în timp ce se afla sub influența alcoolului.
Valoarea rezultată în urma testării cu aparatul etilotest a fost mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care cei doi argeșeni au fost duși la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei.
Pentru că s-au urcat la volan băuți, argeșenii s-au ales cu dosare penale și au rămas pietoni.
S-a urcat beat la volan și și-a condus prietenul spre moarte
Reamintim faptul că, în noaptea de 12 spre 13 mai, un tânăr de 19 ani și-a pierdut viața, după ce prietenul său s-a urcat băut la volan și a pierdut controlul, iar mașina în care se aflau cei doi s-a oprit într-un gard de beton.
Tinerii de 19 ani din comuna Siliștea Gumești din Teleorman au mers să se întâlnească cu două fete N-au mai ajuns pentru că, în comuna Popești, s-au izbit violent cu mașina de un cap de pod, mașina s-a răsucit în aer și s-a oprit într-un gard din beton după ce șoferul a pierdut controlul volanului într-o curbă ușoară. Incidentul a fost surprins de o cameră de supraveghere.
Mai multe informații despre acest subiect AICI.
Foto descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Atenție, șoferi! Restricții de trafic pe Autostrada Soarelui