Două accidente rutiere au avut loc noaptea trecută, în municipiul Pitești, la interval de doar o oră. Din fericire, evenimentele nu s-au soldat cu victime grave, însă au necesitat intervenția poliției.
Primul accident s-a petrecut în jurul orei 00:17, în intersecția străzilor Dumbravei și Trivale. Două autoturisme au fost implicate în coliziune, iar în urma impactului, ambele vehicule au suferit avarii. La fața locului au sosit polițiștii pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul. Din primele informații, nu au fost raportate victime, însă ancheta este în desfășurare.
Al doilea incident a avut loc aproximativ o oră mai târziu, în jurul orei 01:00, pe bulevardul Petrochimiștilor. Șoferul unui autoturism marca BMW a pierdut controlul volanului, a ieșit de pe carosabil și s-a izbit violent de un copac de pe marginea drumului.
Imaginile surprinse la locul accidentului arată că partea din față a mașinii a fost puternic avariată în urma impactului. Martorii spun că pasagerul din dreapta a suferit răni ușoare.
Polițiștii au intervenit la fața locului pentru a demara cercetările necesare.
Pentru evitarea accidentelor rutiere, polițiștii rutieri recomandă conducătorilor auto următoarele:
– să adapteze viteza la condițiile de trafic, respectând limitele legale stabilite pentru fiecare șosea;
– să nu efectueze depășiri periculoase ale coloanelor de autovehicule formate;
– să acceseze aplicațiile de telefon, în vederea stabilirii de eventuale rute alternative, pentru a parcurge cel mai rapid traseu;
– să nu urce la volan obosiți sau daca au consumat alcool sau substanțe interzise;
– să acorde atenție tuturor manevrelor efectuate, adoptând o conduită preventivă și responsabilă pe tot parcursul traseului.
Sursă foto: MJ
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro