Încă două cutremure în România

de | 29.09.2024 19:14 | Național, Eveniment

Încă două cutremure s-au produs, în România, astăzi, 29 septembrie.

Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului(INFP), primul dintre acestea a avut loc la ora 15:23:18 (ora locală a României), în județul Vrancea. Mișcarea tectonică a avut magnitudinea ml 3.5 și s-a produs la adâncimea de 132.8 km.

Conform sursei citate, seismul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: la 43 de kilometri vest de Focșani, la 62 de kilometri nord de Buzău, la 68 de kilometri est de Sfântu-Gheorghe, la 79 de kilometri est de Brașov, la 94 de kilometri nord-est de Ploiești.

După aproximativ 3 ore, un alt cutremur slab a avut loc în Muntenia, județul Brăila. Acesta a fost raportat la ora 18:35:49 (ora locală a României) și a avut magnitudinea ml 2.9.

Potrivit sursei citate, seismul s-a produs la adâncimea de 15 km, în apropierea următoarelor orașe: la 9 kilometri nord de Brăila, la 11 kilometri sud de Galați, la 65 de kilometri vest de Izmayil, la 65 de kilometri vest de Tulcea, la 74 de kilometri sud-est de Focșani, la 94 de kilometri est de Buzău.

În total, astăzi s-au produs 3 cutremure în România. Amintim că la primele ore ale dimineții zona Buzăului s-a zguduit în urma unui seism de 2,1 pe scara Richter.

Foto Antena 1

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Atenție! O nouă înșelătorie online

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Brăila | Buzău | Focșani | Galați | Ploiești | Sulina | Tulcea | Vrancea

Ultimele articole