Pe 20 septembrie 2025, Parcul Ștrand din Pitești devine decorul unei seri magice, desprinse parcă din filmul „Rapunzel”. „Dream’s Light – seara lampioanelor” aduce împreună familii, copii și visători de toate vârstele, pentru un moment emoționant: lansarea de lampioane cu dorințe. Evenimentul are și o dimensiune caritabilă – fiecare lampion creat și aprins va contribui, prin donații, la sprijinirea copiilor aflați în nevoie. O seară de vis, în care magia, speranța și generozitatea plutesc împreună.
Administrația locală anunță că pe 20 septembrie, de la ora 17:00 în Parcul Ștrand, Pitești ai ocazia să trăiești magia lampioanelor. Astfel, PSIHOACADEMY cu sprijinul Primăriei Pitești organiează evenimentul caritabil ”Dream’s Light” și iată ce vă așteaptă în Parcul Ștrand: proiecția filmului „Rapunzel” – intrăm împreună în lumea basmelor; activități pentru copii și surprize pentru întreaga familie; momentul magic al serii – fiecare participant va putea scrie dorințe pe propriul lampion și îl va lăsa să plutească pe apă, aprinzându-și visul…!
Lampioanele se vor crea chiar de către voi, cu ajutorul unui kit special, ce poate fi achiziționat pe bază de donație. Astfel, fiecare vis aprins se transformă și într-un gest de sprijin pentru copiii care au nevoie de noi.
Eveniment caritabil – fiecare dorință scrisă și fiecare lampion aprins duce lumina și speranța mai departe.
”Vino să-ți îndeplinești visul și, în același timp, să dăruiești lumină altora!”, transmit organizatorii.
Foto descriptiv. Sursă foto: FB Primăria Municipiului Pitești.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Cod galben de caniculă azi și mâine în mai multe zone din țară