O companie-etalon din domeniul transporturilor rutiere de mărfuri, Dolo Trans Olimp (DTO) este fondată în Argeș și dezvoltată de un tânăr antreprenor.
Cristian Dolofan a dezvăluit pentru revista de business „Forbesˮ, cum a încheiat DTO anul 2021 și ce planuri are „unul dintre cei mai dinamici transportatori din România” pentru 2022. Una dintre ținte este creșterea portofoliului de parteneri din care fac parte Dacia Renault, Stellantis, Mercedes, Michelin, Autor.
Adăugarea unor parteneri la fel de importanți pe lista de colaboratori este o prioritate pentru 2022.
Ne vom concentra îndeosebi în această direcție, alături de optimizarea businessului actual.”
Bazele DTO au fost puse în 2011
Bazele DTO au fost puse în 2011, la început parcul auto având doar 8 autocamioane, iar acum a ajuns la 360.
Compania are 500 de angajați și operează în mai multe centre din țară. Bilanțul anului trecut s-a dovedit mai bun decât cel din 2020, când a debutat pandemia, chiar dacă și în 2021 au fost incertitudini, blocaje în producția auto și prevederi legislative noi privind operatorii de transport.
Încheiem anul 2021 cu o creștere de 10% și sunt foarte mândru de rezultatele întregii echipe. Statisticile și condițiile economice în industria transporturilor se anunță mai blânde în 2022, de aceea avem ambiții mari și suntem optimiști, ne dorim o creștere de 30%.”, a declarat Cristian Dolofan pentru „Forbesˮ.
Conform publicației de business, compania argeșeană DTO a încheiat anul 2020 cu afaceri de 378,3 milioane lei și un profit net de 2,9 milioane lei.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro,