Duminică se dă startul în Piața Primăriei. Festivalul alergării revine la Piteşti cu noutăți!

de | 17.05.2024 09:40 | Lifestyle, Pitești

A cincea ediție a Pitești Half Marathon va avea loc duminică, 19 mai 2024, în Orașul Lalelelor, anunță administrația locală din Pitești în informarea publicată. Evenimentul se adresează alergătorilor amatori și celor de elită cu cele trei probe (cursa populară, cros și semimaraton), dar și copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 15 ani. Pitești Half Marathon marchează începutul competiţiilor de vară din 2024 și va aduce la start nu mai puțin de 400 de participanți, amatori, elite și copii din țară și de peste hotare.

Competiția organizată de Pitești Triathlon Team, împreună cu partenerul strategic Argeș Sport și cu Primăria Pitești, aduce anul acesta mai multe noutăți, una din acestea fiind traseul complet schimbat față de edițiile anterioare, străbătând unul din cele mai frumoase parcuri ale Piteștiului, Parcul Trivale, incluzând și cele mai importante artere ale orașului și trecând pe lângă cele mai impunătoare clădiri din oraș. Traseul este unul provocator, specific Piteștiului, ascuns între dealuri, cu 3 pante ce vor solicita până și pe cel mai antrenat alergător.

Sursă foto: Primăria Munciipiului Pitești.

”Pitești Half Marathon se distinge prin unicitatea sa, oferind un mediu primitor sportivilor și o atitudine caldă din partea organizatorilor. Ne bucurăm și ne străduim să avem an de an acest eveniment și să punem oraşul nostru pe harta alergărilor de șosea”, declară organizatorii. Zona de start / finiș va fi în Piața Primăriei din strada Victoriei, iar cele trei probe – Cursa Populară (5 km), Cros (10 km) și Semimaraton (21 km) –  vor avea trasee separate și se vor parcurge doar o singură tură.

Traseul evenimentului este următorul: strada Victoriei, str. Teiuleanu, Bd. I.C. Brătianu, Calea București, str. Maternității, str. Trivale, str. Egalității, Calea Craiovei, Bd. Frații Golești. 

Program:

  • 07:00 – 08:40 – ridicare kituri concurs pentru concurenții din afara Piteștiului;
  • 09:00 – Start Semimaraton și Cursa Populară;
  • 10:00 – Start Cros;
  • 11:30 – Start Cursele copiilor;
  • 13:00 – festivitatea de premiere.

Circulația autoturismelor va fi închisă total, între orele 09:00 – 12:00, pe următoarele sectoare de drum:

Sectorul 1 – între orele 09:00 și 10:45: str. Teiuleanu, Bd. I.C Brătianu, Calea București, str. Maternității (pâna în Gura Trivăii), sensul de venire spre Centrul de Diagnostic (pe sensul de la Centrul de Diagnostic, circulația va fi deschisă), str. Trivale până la Schit (rugăm riveranii să respecte indicațiile organelor de ordine și doar în cazuri de forță majoră să circule pe această stradă);

Sectorul 2 – între orele 09:30 – 12:00: Prelungirea Craiovei, str. Egalității (până la intersecția cu Bd. Eroilor), Calea Craiovei (sensul de coborâre de la Kauflad), Bd. Frații Golești.

Zone coordonate de poliția rutieră, cu trafic restricționat parțial, doar în momentul trecerii alergătorilor:

  • intersecție Bd. Republicii cu str. Maternității;
  • intersecție str. Dumbravei cu str. Maternității;
  • intersecție Bd. Republicii cu Prelungirea Craiovei.

Organizatorii vor pune la dispoziția participanților 4 puncte de revitalizare (apă, fructe, biscuiți etc.)

Voluntariat și cauză socială

Pitești Half Marathon se bucură de susținerea unora din cele mai importante branduri active în promovarea mișcării, cum ar fi: Alternativo.ro, Delta Plus Trading, BCR, Pepsi, HELL, Artesia, Tușnad, Decathlon, The Pit, Bobi Travel, Idea Group, Avon Cosmetics, YoPro, Proper Pizza&Pasta, Vera Flower, eKinetic, Sensodyne, Dr. Vîlcu Dental Clinic. Sponsorii principali ai evenimentului – Alternativo.ro, Delta Plus Trading și BCR – aduc an de an noutăți, contribuind la dezvoltarea comunității de alergători amatori și a celor de performanță.

”Împreună cu alergătorii sunt așteptați și susținătorii acestora, astfel că pe 19 mai ne așteptăm la o atmosferă de sărbătoare. Anul acesta îi vom avea voluntari pe prietenii de la ADE Pitești (Acționăm, Dăruim, Educăm), un grup de elevi inimoși ce vor încuraja alergătorii pe tot parcursul celor 21 de kilometri. O noutate: tot împreună cu ADE, vom aloca 10% din taxele de participare către o cauză socială – e vorba de un băiat ce își dorește o viață normală, să poată să meargă sau chiar să participe la competiții”, potrivit sursei citate.

Seria de evenimente Piteşti Triathlon Team

Evenimentul face parte din cea mai mare serie de evenimente sportive din Pitești, dedicate amatorilor și sportivilor profesioniști. Până în acest moment, avem în calendar 6 evenimente pentru acest an. Maratonul „Pe Argeș în Jos” este competiția ce încheie anul alergătorilor, suntem deja la a opta ediție. Avem competițiile din seria Pitești 4 Seasons Running, unde alergătorii își verifică stadiul antrenamentelor în cele 4 anotimpuri și este un eveniment gratuit ce se desfășoară în Parcul Lunca Argeșului. Partener și co-organizator al evenimentului: Argeş Sport. Sponsori: Alternativo.ro, Delta Plus Trading, BCR, Pepsi, HELL, Artesia, Tușnad, Decathlon, The Pit, Bobi Travel, Idea Group, Avon Cosmetics, YoPro, Proper Pizza&Pasta, Vera Flower, eKinetic, Sensodyne, Dr. Vîlcu Dental Clinic.

Sursă foto: Facebook Primăria MUnicipiului Pitești.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

4000 mp de spații verzi noi. Unde era beton înainte, acum e verde!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Ultimele articole