După ce a băut prea mult, a sunat la 112 să spună că e sechestrată

de | 04.10.2024 22:45 | Național, Eveniment

O întâmplare ieșită din comun a avut loc în noaptea de 3 spre 4 octombrie în Ploiești, unde o femeie de 42 de ani, aflată sub influența alcoolului, a alarmat autoritățile, crezând că este ținută captivă în propriul apartament închiriat.

Potrivit news.ro, după o seară în care consumase alcool în exces, femeia a sunat la 112 și le-a spus polițiștilor că este sechestrată.

Mai mult decât atât, femeia a ieșit pe balcon și a început să strige trecătorii, spunându-le că cineva a sechestrat-o. Polițiștii locali au intervenit imediat, iar ulterior au fost solicitați și agenții Secției nr.1 de Poliție Ploiești.

Mobilizarea autorităților a fost semnificativă, având în vedere că femeia susținea că este ținută în locuință împotriva voinței sale, însă ceea ce părea o intervenție de urgență s-a transformat rapid într-o întâmplare demnă de râs.

De fapt, femeia era singură în apartament și totul fusese rezultatul unei combinații nefaste între alcool și medicamentele pe care le lua pentru tratarea depresiei.

Poliţiştii Secţiei nr.1 de Poliţie Ploieşti au fost sesizaţi la data de 4 octombrie a.c, de către poliţiştii locali din municipiu despre faptul că o femeie a fost lipsită de libertate în cursul serii de 3/4 octombrie a.c. În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că aspectele sesizate nu se confirmă. Din cercetări a reieşit că o femeie de 42 de ani, din municipiu, în timp ce se afla într-un apartament închiriat chiar de aceasta, ar fi solicitat sprijin cetăţenilor pentru eliberare întrucât a crezut ca este sechestrată. Ulterior, aceasta ar fi descuiat, din interior, uşa apartamentului în care se afla singură, unor poliţişti locali din municipiu”; informează Poliţia Prahova.

Surse judiciare au precizat pentru News.ro că femeia avea o alcoolemie de 0,73 la mie alcool pur în aerul expirat.

Incidentul a fost unul fără urmări grave, dar a evidențiat pericolele consumului de alcool în combinație cu medicamentele.

Foto descriptiv: ziarpiatraneamt.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Atenție, șoferi! Restricții de trafic pe Podul Prieteniei

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ploiești | Prahova