Premierul Marcel Ciolacu a avut o întrevedere cu reprezentanții Google și a participat la semnarea unui memorandum de înțelegere între Guvernul României și această companie, în contextul proiectelor pe care țara noastră le va dezvolta în infrastructura digitală, inovare și cercetare. Memorandumul de înțelegere a fost semnat, din partea Guvernului, de ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan. După întâlnirea cu cei de la Google, premierul Marcel Ciolacu a subliniat că are toată încrederea că, ”împreună, vom reuși să construim o infrastructură digitală care să facă mult mai simplă comunicarea a milioane de contribuabili cu statul în domenii esențiale precum sănătatea, educația, justiția și, mai ales, plata taxelor și obținerea unor avize din partea autorităților publice.”
”Am stabilit azi, împreună cu manageri de top ai concernului american Google, liniile strategice ale colaborării care ne va permite să avansăm decisiv în transformarea digitală a serviciilor publice!
Suntem în linie dreaptă cu modernizarea sistemului fiscal pentru detectarea fraudelor și creșterea colectării, iar fiecare zi ne arată că suntem pe drumul cel bun. Expertiza și contribuția Google sunt esențiale pentru a pune în practică servicii publice performante și sigure pentru români.
Am toată încrederea că, împreună, vom reuși să construim o infrastructură digitală care să facă mult mai simplă comunicarea a milioane de contribuabili cu statul în domenii esențiale precum sănătatea, educația, justiția și, mai ales, plata taxelor și obținerea unor avize din partea autorităților publice.”, a transmis Marcel Ciolacu, pe pagina de Facebook, după întâlnirea avută cu manageri de top ai concernului american Google.
”A fost o onoare să mă întâlnesc cu Marcel Ciolacu, premierul României, și cu ministrul digitalizării, Bogdan Ivan, pentru a discuta despre accelerarea transformării digitale pentru serviciile publice din România și oportunitățile de implementare a inteligenței artificiale”, a spus Thomas Kurian, CEO al Google Cloud, potrivit informării publicate de Biroul de Presă al Guvernului. ”Google Cloud este dedicat să contribuie la creșterea adoptării tehnologiilor cloud și la facilitarea serviciilor publice digitale inovatoare, în conformitate cu obiectivele României de transformare digitală și cu țintele Deceniului Digital al Europei pentru 2030”.
Potrivit sursei citate, reprezentanții Google și-au reafirmat, de asemenea, sprijinul pentru a contribui la creșterea rezilienței cibernetice a structurilor guvernamentale prin schimbul de bune practici, consolidarea competențelor digitale de bază și avansate și adoptarea tehnologiilor de cloud computing. Această colaborare vizează utilizarea tehnologiilor moderne precum Inteligența Artificială, îmbunătățirea eficienței operaționale, îmbunătățirea experiențelor cetățenilor, sporirea securității digitale a Guvernului și promovarea inovației în sectorul public.
Sursă foto: Facebook Marcel Ciolacu.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: