EARTHWISE RECYCLING. COLEGIUL ECONOMIC „Maria Teiuleanu” Pitești

de | 31.03.2025 15:00 | Pitești, Economic, Lifestyle

Într-o societate aflată într-o continuă transformare, educația antreprenorială devine o necesitate, nu doar o opțiune.

În acest spirit, Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF, prin Sucursala Argeș, organizează semifinala județeană a celui mai ambițios program educațional dedicat liceenilor din România: Maratonul pentru Educație Antreprenorială, ajuns la ediția a III-a.

Evenimentul va avea loc pe 4 aprilie 2025, la Filarmonica Pitești, reunind 16 echipe de elevi din 12 colegii și licee din județul Argeș.

Acești tineri îndrăzneți, ghidați de profesori dedicați și-au asumat provocarea de a gândi, construi și prezenta un plan de afaceri viabil, demonstrând că pot fi nu doar visători, ci și creatori de viitor.

Proiectul este o extensie practică a Pactului pentru Educație Antreprenorială semnat de CONAF cu Ministerul Educației, oferind elevilor nu doar o experiență de concurs, ci un adevărat traseu de formare personală și profesională. Participanții concurează pentru premii atractive, dar mai ales pentru șansa de a-și vedea ideile validate de un juriu format din profesioniști.

În cadrul acestui articol, vă prezentăm una dintre echipele participante, proiectul pe care îl propune și viziunea care stă la baza acestei inițiative curajoase.

EARTHWISE RECYCLING. COLEGIUL ECONOMIC „Maria Teiuleanu” Pitești

Ideea proiectului de afacere pe care îl prezentăm se referă la gestionarea colectării, transportului și depozitării deșeurilor radioactive provenite din industrie, spitale și centre de cercetare nucleară.

Suntem elevii Colegiului Economic „Maria Teiuleanu” Pitești, iar echipa noastră este formată din:

  • Bianca Andreea Bunica – Director de Cercetare și Dezvoltare
  • Denisa Gabriela Dobre-Santa – Relații Internaționale
  • Albert Cojocaru – Manager de Securitate Nucleară și Protecție Radiologică
  • Daria Georgescu – Director de Conformitate și Reglementări
  • Ana Maria Maradin – Manager de Proiect pe Fonduri Europene
  • Eduard Ionuț Mariniță – Manager Transport și Logistică.

Am realizat prezentul proiect sub coordonarea domnului profesor Marian Bănică.

ACȚIUNILE PLANIFICATE în cadrul propunerii noastre de afaceri sunt: identificarea și amenajarea spațiului de depozitare, achiziționarea echipamentelor și utilajelor necesare activității de ecologizare a deșeurilor radioactive, obținerea Autorizațiilor de Mediu și Siguranță, implementarea măsurilor de protecție a personalului etc.

O parte dintre strategiile firmei noastre pe termen lung constau în crearea și extinderea capacității de depozitare a deșeurilor radioactive, crearea și dezvoltarea unui laborator propriu pentru testarea nivelului de radiații, colaborări cu instituții de cercetare și guvernamentale.

Citiți, de aseemnea, pe anchetaonline.ro:

EQUILIBRIO. COLEGIUL NAȚIONAL “Alexandru Odobescu” Pitești

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: