Elena Lasconi și-a anunțat demisia din funcția de președinte al USR, după eșecul de la alegerile prezidențiale. Aceasta își încheie mandatul cu convingerea că a acționat în interesul țării, lăsând în urmă un angajament sincer pentru binele României. Elena Lasconi susține că este decizia ”corectă, firească și bună în acest moment” și a explicat că demisionează ”cu inima împăcată”.
”A venit momentul unei decizii grele. Demisionez din funcția de președinte USR. Așa consider că este corect, firesc și bine în acest moment. Demisionez cu inima împăcată că în ultimul an am făcut tot ce a ținut de mine pentru ca România să fie mai bine.”, a transmis Elena Lasconi.
De asemenea, potrivit mesajului video postat pe pagina de Facebook, Elena Lasconi a explicat că chiar dacă se retrage din funcția de conducere, aceasta va rămâne activă în viața publică și în efortul de schimbare a clasei politice vechi și dedicată serviciului public. ”Vă puteți baza pe mine că rămân la fel de determinată să ajut cu toată puterea orice demers care ne va face să scăpăm de un sistem ticălos. Am speranța, și sper că o aveți și voi, că împreună vom reuși să dăm țării noastre ceea ce merită: un viitor bun, spre Vest, fără corupție.”
Vă reamintim că Elena Lasconi a obținut undeva la 2,67%, peste 241.000 de voturi.
Foto descriptiv. Sursă foto: screenshot FB Elena Lasconi.
Citiți, de aseemnea, pe anchetaonline.ro:
Se numără voturile la alegerile prezidențiale 2025. Cine intră cu George Simion în turul 2?