Elena Lasconi, președintele USR și candidatul la prezidențiale, își exprimă îngrijorarea față de monitorizarea jurnaliștilor de la RISE Project, cerând clarificări din partea ministrului Justiției. Lasconi subliniază importanța unei justiții corecte care să protejeze libertatea presei și să sprijine jurnaliștii în misiunea lor de a aduce adevărul la lumină, în loc să îi intimideze sau să le compromită sursele.
Jurnaliştii Luiza Vasiliu şi Victor Ilie reclamă, luni, că au fost urmăriţi pe stradă de către DNA Iaşi. Ei au scris că timp de mai multe luni au observat că sunt urmăriţi pe stradă şi au aflat ulterior că le-au fost ascultate telefoanele în cadrul unui dosar penal.
”Toată povestea cu urmărirea în stradă s-a întâmplat între 8 și 10 martie 2023, când mergeam cu LLuiza Vasiliula întâlniri cu diverse surse. Abia un an mai târziu aveam să obțin documentele care să demonstreze că oamenii făceau parte dintr-o structură de filaj a DNA, noi eram țintele și am fost ascultați două luni de zile. Nouă au reușit să ne identifice cel puțin două surse, după evaluarea mea, iar noi le-am pozat aproape toți gaborii și am reușit să aflăm că și alți jurnaliști au trecut prin asta, ba chiar și prin mai mult de-atât.”, a scris, pe pagina de Facebook, Victor Ilie.
”Ne-au urmărit pe stradă câteva zile”
”Recunosc că mi-a fost frică.
N-am știut cine sunt indivizii care ne urmăresc pe stradă.
Lucram cu Victor Ilie la un material despre frații Tate și am bănuit că ar putea fi ei sau prietenii lor din crima organizată. Deși, ne tot gândeam, dacă ăia au să-ți zică ceva, îți zic, nu stau să te fileze când te duci să-ți iei copilul de la grădiniță.
Abia jumătate de an mai târziu am aflat că DNA Iași deschisese un dosar în urma unui undercover pe care-l făcuse Victor. Și puseseră șase agenți pe urmele noastre.
Undercover-ul nu e o infracțiune, ci o metodă de documentare, și nu ar trebui să ducă la supravegherea jurnaliștilor.
Ne-au urmărit pe stradă câteva zile, i-au ascultat lui Victor conversațiile la telefon timp de două luni. Deși știau că suntem jurnaliști, nu traficanți de grâne, și ar fi trebuit să se oprească, pentru c-avem și noi dreptul la viață privată, dar mai ales la protecția surselor”, a punctat Luiza Vasiliu pe pagina de Facebook.
”Avem nevoie de o Justiție corectă”
”Avem nevoie de o Justiție corectă, care face dreptate, nu jocuri, care protejează jurnaliștii, nu care-i filează și le deconspiră sursele!
Îi solicit respectuos domnului ministru al Justiției să clarifice public dacă monitorizarea jurnaliștilor de la RISE Project a fost o excepție, cum de s-a putut întâmpla, cine ce explicații a dat și cum se asigură că nu se va mai întâmpla așa ceva.
Am aflat despre cele mai mari nenorociri din țara asta nu din gura autorităților, care și-au folosit resursele pentru a proteja binele public, ci pentru că jurnaliști determinați, cu mare respect față de meseria lor, au făcut tot ce le-a stat în putință să scoată adevărul la lumină. Jurnaliștii au nevoie să fie protejați, încurajați în demersurile lor curajoase, nu filați, speriați, intimidați.”, a transmis președintele USR și candidatul la prezidențiale, fostul jurnalist Elena Lasconi.
UPDATE: În cursul zilei, ca urmare a informațiilor apărute în spațiu public cei de la DNA au publicat un comunicat în care explică situația. Ca urmare a unor informații vehiculate în mass media, potrivit cărora „un jurnalist de investigații a fost filat și interceptat de DNA”, Biroul de Informare și Relații Publice facem următoarele precizări:
”Dosarul penal s-a înregistrat pe rolul Direcției Naționale Anticorupție- Serviciul Teritorial Iași la data de 20 februarie 2023, ca urmare a denunțului formulat de directorul executiv la acel moment, al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Iași, care a reclamat faptul că a fost contactat telefonic de o persoană necunoscută care s-ar fi prezentat ca fiind „un prieten de-al unor prieteni” de-ai denunțătorului și care i-ar fi cerut să se întâlnească pentru a discuta anumite aspecte privind procedura de import din Ucraina.
În esență, potrivit denunțului formulat, persoana necunoscută ar fi urmărit ca directorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Iași să determine subordonații să-și încalce atribuțiile de serviciu, în schimbul unor sume de bani.
Pentru lămurirea obiectului cauzei și în vederea stabilirii situației de fapt, procurorii anticorupție au dispus și solicitat ulterior măsuri de supraveghere tehnică, solicitare ce a fost încuviințată de către instanță, în intervalul 08.03.2023 – 24.04.2023. În datele de 08.03.2023 și 09.03.2023 au fost puse în executare măsurile de supraveghere audio-video privind persoanele vizate.
În urma cercetărilor efectuate în cauză, inclusiv prin exploatarea rezultatelor măsurilor de supraveghere tehnică ce au fost autorizate de către instanța competentă, nu au reieșit probe care să conducă la formularea unei acuzații cu privire la o persoană, nefiind obținute date sau indicii suplimentare în legătură cu eventuala implicare în săvârșirea vreunei infracțiuni a persoanei vizate de denunț.
Ulterior, după analizarea tuturor probelor administrate în cauză, a rezultat că persoana respectivă, identificată ca fiind jurnalistul în cauză, ar fi acționat în acest sens cu intenția de a realiza o anchetă jurnalistică pentru a aduce la cunoștința cetățenilor informații pe care le-a considerat de interes public privind atitudinea unor funcționari din cadrul instituțiilor statului atunci când li se oferă foloase necuvenite.
Totodată, din actele dosarului a rezultat că presupusa intenție a directorului D.S.V.S.A. Iași de a determina subordonații să-și încalce atribuțiile de serviciu, în schimbul unor sume de bani, nu a existat în realitate, acesta fiind și cel care a denunțat presupusele fapte organelor de urmărire penală.
Astfel, la data de 21 septembrie 2023, procurorii anticorupție din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași au dispus clasarea dosarului penal în baza art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală (fapta nu a fost comisă cu forma de vinovăție prevăzută de lege).
Măsurile de supraveghere tehnică, dispuse conform Codului de procedură penală, au fost comunicate oficial jurnalistului respectiv la data de 20 septembrie 2023, în concordanță cu art. 145 din C.P.P.
Direcția Națională Anticorupție reiterează faptul că își desfășoară activitatea cu respectarea strictă a cadrului legal și a tuturor garanțiilor procesual penale prevăzute în Constituție și legi.Totodată, Direcția Națională Anticorupție reafirmă convingerea că investigațiile jurnalistice au un rol esențial în identificarea faptelor de corupție, presa reprezentând un sprijin real și constant pentru activitatea instituției prin contribuția semnificativă la credibilitatea anchetelor penale”.
Foto descriptiv. Sursă foto: anchetaonline și FB Elena Lasconi
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Deputatul Bogdan Velcescu vrea demisia lui Claudiu Târziu pentru sabotaj