Un elev de 16 ani a salvat viața unui profesor! Băiatul i-a făcut respirație gură la gură
Un elev de 16 ani, al Colegiului Economic Administrativ Iași, este un model de urmat pentru alți adolescenți după ce a salvat viața unui profesor de 50 de ani, care venise din București pentru a le vorbi la ora de dirigenție.
Bărbatul a acuzat o stare de rău, iar apoi a căzut la pământ, în fața elevilor, din cauza unui stop cardiac. Rudolf Țehaniuc și colegii lui de clasă au intervenit cu rapiditate, reușind să îl salveze de la moarte de profesor.
Rudolf Țehaniuc a intervenit decisiv în prima parte, un copil a mers la cabinet, iar altul a sunat la 112, apoi au intervenit personalul medical și un echipaj SMURD extrem de prompt, l-au stabilizat și l-au însoțit la UPU”, a declarat Adriana Martiniuc, directorul adjunct al Colegiului Economic Administrativ Iași, scrie bzi.ro.
Băiatul de 15 ani a povestit pentru BZI.ro cum a reușit să îl salveze pe respectivul profesor.
După ce am văzut că dă să cadă pe spate, mi-am dat seama că e pe bune. I s-a făcut brusc rău și imediat am acționat, mi-am dat seama că eu sunt cel mai apt să ajut.
Când a căzut s-a lovit cu spatele de masă, am verificat dacă respiră, dacă mai are puls, respirația deja era precară, așa că am început să-i fac masaj cardiac. Am apucat să-i fac cam 10 apăsări pe piept, de vreo 2-3 ori respirație gură la gură și starea s-a îmbunătățit. Și după ce au venit medicii am rămas să ajut, am ținut capul ridicat pentru că așa se face”, a transmis Rudolf Țehaniuc.
Rudolf visează la o carieră în medicină
Adolescentul a adăugat faptul că și colegii lui au intervenit, fiecare cum a putut. De asemenea, Rudolf a salvat, în trecut, un prieten de la înec.
El se gândește la o carieră în medicină.
Vreau să spun că fiecare a avut rolul lui, au mai fost elevi care au desfăcut cureaua, cămașa, dar colega mea Miruna a mers în școală să anunțe, iar Călin, un alt coleg, a sunat la ambulanță.
Pe lângă ce am învățat la școală, eu am fost, de-a lungul timpului, coordonatorul unei activități de voluntariat. Acum ceva timp, mi-am salvat și un prieten de la înec, am avut încredere în mine, sunt obișnuit cu astfel de întâmplări. După ce am ajuns acasă am dormit foarte mult, eram extenuat”, a adăugat Rudolf.
Profesorul de 50 de ani a fost transportat la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi, de către un echipaj medical. Bărbatul era în comă, dar ulterior și-a revenit, iar acum este conștient.
Foto descriptiv BZI
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
ARGEȘ: Ei sunt polițiștii eroi care au salvat două persoane dintr-un incendiu