S-au afișat! Elevii pot verifica la ce liceu au fost repartizați!

de | 24.07.2024 11:43 | Administrație, Național

Repartizarea computerizată în clasa a IX-a are loc astăzi, 24 iulie, conform calendarului oficial. De mâine, joi, 25 iulie, până pe 30 iulie, elevii admiși și părinții lor pot merge la liceul la care au fost repartizați pentru confirmarea locului. Asta, în funcție de programul de primire a dosarelor comunicat de fiecare unitate liceală în parte. Candidații din Argeș pot verifica aici și afla la ce liceu au intrat.

Până luni, 22 iulie, elevii, profesorii diriginți și părinții au completat opțiunile în fișele de admitere la liceu 2024. Admiterea la liceu se face doar pe baza mediei obținute de elev la Evaluarea Națională.

Documentele necesare pentru înscrierea la liceu 2024:

  • cererea de înscriere (se descarcă de pe site-ul liceului/se ridică de la Comisia de înscrierea a liceului);
  • cartea de identitate (dacă este cazul) și certificatul de naștere – copie după ambele și prezentate la înscriere în original;
  • adeverinţă cu notele şi media generală obţinute la Evaluarea Naţională, în original – clasa a VIII-a – se ia de la școala de proveniență;
  • foaia matricolă pentru clasele V – VIII (cu calculul mediei generale), în original – se ia de la școala absolvită;
  • fișa medicală în original (se obține de la școala absolvită sau de la medicul de familie, care conține și lista vaccinurilor administrate elevului).

Elevii cu cerințe educaționale speciale, CES, depun și certificatul de orientare școlară și profesională și elevii romi depun recomandarea de apartenență la etnia romă.

Calendarul admiterii la liceu 2024
  • 24 iulie 2024 – Repartizarea computerizată în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2024 – 2025 și comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal din județ/municipiul București
  • 25 – 30 iulie 2024 – Depunerea dosarelor de înscriere unde candidații au fost repartizați
  • 30 iulie 2024 – Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere
  • 31 iulie – 2 august 2024 – Rezolvarea de către comisia de admitere județeană/ a municipiului București, a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată
  • A doua etapă de admitere în învățământul liceal – pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2024-2025, începe pe 2 august.

UPDATE: Elevii dion Argeș pot verifica aici la ce liceu au intrat.

Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook MIPE

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

(Video) Bărbat de 56 de ani mort în azil! Percheziții în 4 localități din județ

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: București