Anul școlar 2025-2026 a început pe 8 septembrie, iar elevii se vor bucura în curând de prima vacanță, cea de toamnă.
Potrivit structurii anului școlar 2025-2026, aceasta este programată în perioada 26 octombrie- 02noiembrie 2025, când elevii și preșcolarii se vor bucura de o săptămână liberă.
După această vacanță, elevii vor intra în cel de al doilea modul, care va începe la data de 3 noiembrie. Acesta va dura până pe 19 decembrie 2025, când școlarii vor intra în vacanța de iarnă. Ulterior, copiii vor reveni în bănci pe 7 ianuarie 2026.
Modulul al treilea va acoperi perioada 8 ianuarie – 6 februarie, urmat de vacanța de schi, care se va desfășura pe o săptămână, în intervalul 9 februarie – 1 martie, la decizia inspectoratelor școlare.
Modulul al patrulea se va desfășura între 16 februarie și 3 aprilie, urmat de vacanța de primăvară, programată între 4 și 14 aprilie, iar modulul al cincilea va începe pe 15 aprilie și se va încheia pe 19 iunie, când va începe vacanța de vară, programată până pe 6 septembrie 2026.
Calendarul anului școlar 2025-2026
Anul școlar 2025-2026 este împărțit în 5 module de cursuri și 5 vacanțe, dintre care una mobilă.
Modul 1: de luni, 8 septembrie 2025 până vineri, 24 octombrie 2025;
Vacanța de toamnă: de sâmbătă, 25 octombrie 2025 până duminică, 2 noiembrie 2025;
Modul 2: de luni, 3 noiembrie 2025 până vineri, 19 decembrie 2025;
Vacanța de iarnă: de sâmbătă, 20 decembrie 2025 până miercuri, 7 ianuarie 2026;
Modul 3: de joi, 8 ianuarie 2026 – până vineri, 6 februarie 2026, respectiv vineri, 13 februarie 2026 sau vineri, 20 februarie 2026, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;
Vacanța de schi (mobilă): o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 9 februarie – 1 martie 2026;
Modul 4: de luni, 16 februarie 2026, respectiv luni, 23 februarie 2026 sau luni, 2 martie 2026, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 3 aprilie 2026;
Vacanța de primăvară/Paște: de sâmbătă, 4 aprilie 2026 până marți, 14 aprilie 2026;
Modul 5: de miercuri, 15 aprilie 2026 până vineri, 19 iunie 2026;
Vacanța de vară: de sâmbătă, 20 iunie 2026, până duminică, 6 septembrie 2026.
Sursă foto: monitorulcj.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Banii de pe cardurile educaționale trebuie folosiți până la data de 31 octombrie 2025