Elevii intră în febra examenelor. Marți încep probele scrise ale Bacalaureatului 2025

de | 08.06.2025 15:08 | Național, Lifestyle

Marți, 10 iunie, mii de liceeni din toată țara intră în emoțiile examenului maturității. Probele scrise ale sesiunii de vară a Bacalaureatului 2025 debutează în 447 de centre de examen, iar Ministerul Educației a anunțat mai multe noutăți și măsuri pentru desfășurarea corectă și transparentă a testărilor. Vizualizarea lucrărilor, supravegherea video și evaluarea digitalizată sunt doar câteva dintre elementele-cheie ale acestei ediții.

Ministerul Educației anunță că probele se vor desfășura în 447 de centre de examen din toată țara, ce reprezintă circa 30% dintre liceele din țară, cele mai multe, doar cu nivel liceal. La nivelul Argeșului la examenul de simulare a examenului național de bacalaureat 2025 s-au înscris 4485 de elevi. Conform datelor înregistrate și transmise de comisiile județene/comisia Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), sunt așteptați să participe circa 108.000 candidați (peste 94.400 de candidați din promoția curentă și peste 13.800 de candidați din seriile anterioare). Aceștia vor susține toate probele sau, în funcție de rezultatele obținute în sesiunile anterioare și recunoscute ca atare, doar probele nepromovate.

Când se afișează subiectele?

Probele încep la ora 9:00; accesul candidaților în săli este permis până la ora 8:30.

Pentru rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Beneficiază de prelungire (cu cel mult două ore) candidații cărora li s-a aprobat solicitarea în acest sens de către comisiile județene, în concordanță cu Procedura de asigurare a condițiilor privind egalizarea șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare.

Instrumente de lucru permise în sălile de examen

Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică și Geografie candidații pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, hârtia folosită este doar cea distribuită în sălile de examen.

Obiecte interzise

Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte (ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc.), precum și a oricărui mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stickuri de memorie, telefoane, tablete etc.). De asemenea, elevii vor fi informați că nu este permis accesul în săli cu manuale, dicționare, notițe, însemnări etc.

În același timp, candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.

Candidații surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept urmare, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.

Pe durata desfășurării probelor, toate sălile de examen sunt supravegheate audio-video.

Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare va publica subiectele și baremul de corectare pentru fiecare probă scrisă, zilnic, la ora 15:00, pe site-ul subiecte.edu.ro.

Afișarea primelor rezultate, 20 iunie

În zilele în care se desfășoară probele scrise, Ministerul Educației și Cercetării pune la dispoziția celor interesați linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități privind organizarea/desfășurarea examenului.

Activitățile de evaluare a lucrărilor scrise din cadrul examenului național de bacaluareat se realizează prin intermediul platformei dedicate evaluării digitalizate.

Afișarea primelor rezultate este programată în data de 20 iunie.

Reamintim, ca element de noutate pentru acest an, la examenul național de bacalaureat 2025 este prevăzută etapa de vizualizare a lucrărilor de la probele scrise.

Contestațiile se pot depune după vizualizarea lucrărilor, însă nu sunt condiționate de această etapă. În aceeași măsură, vizualizarea lucrării nu implică obligativitatea de a depune contestație.

Candidații își pot vizualiza lucrările în zilele de 20 iunie, între orele 14:00 și 18:00, respectiv în 23 și 24 iunie. Pe aceleași coordonate de timp pot fi depuse și contestațiile.

Afișarea rezultatelor finale este programată pe 30 iunie.

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții (cumulat):

  • susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  • susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  • obținerea cel puțin a mediei 6 la probele scrise (media notelor obținute la probele scrise).

În ceea ce privește organizarea programului școlar în perioada susținerii probelor scrise din această sesiune a examenului național de bacalaureat, în funcție de particularități, activitățile didactice se pot desfășura în format asincron și/sau se vor identifica soluții pentru suplinirea cadrelor didactice implicate în comisiile de examen.

Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook Cristian gentea.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Peste 800 de permise de conducere, reţinute de poliţişti în ultimele 24 de ore

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole