Marian, argeșeanul de 34 de ani pe care l-a ucis marea în ziua de luni, se afla în vacanță pentru a-și sărbători ziua de nume.
Un prea dorit concediu s-a transformat, ieri, într-o tragedie cruntă. La numai 34 de ani, stabilit în Pitești, Marian a plecat prea devreme, lăsându-și familia fără un tată și soț.
Bărbatul plecase la mare în minivacanța marcată de Adormirea Maicii Domnului pentru a-și sărbători ziua de nume. Din păcate, într-o fracțiune de secundă, valurile mării aveau să îi lase familia îndurerată și plină de regrete. Nu a fost singurul caz de acest fel, urmând ca alte femei să își plângă iubiții soți în orele ce aveau să vină.
El s-a enumerat printre cele 7 persoane ce au fost luate de valurile mării, potrivit IGSU. Doar în stațiunea Mamaia au fost 4. Din păcate, chiar și după intervenția echipajelor SMURD ajunse la fața locului, care i-au scos prompt la mal pe toți cei implicați, s-a constat decesul a trei bărbați, din Pitești, Târgoviște și Călărași.
La data de 14 august a.c., polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că 4 persoane se află în pericol de inec, în apă mării.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă.
Cele 4 persoane au fost scoase la mal, de scafandrii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea.
Trei bărbați, de 34 de ani, 43 de ani, respectiv 46 de ani, nu au răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarate decedate.”, transmite IPJ.
Printre victime s-a enumerat și o minoră de numai 16 ani, ce a fost resuscitată și salvată în cele din urmă.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală.
Totodată, ziua de ieri, luni, 14 august, a luat cu ea multe suflete nevinovate. Este și cazul unui alt bărbat ce s-a înecat în stațiunea Venus.
Pe plaja din statiunea Venus, a fost scoasa din mare, o persoana de sex masculin, inconstienta. Intervine SMURD Vama Veche, 1 echipaj SAJ, senilata Venus si elicopterul SMURD.”, informează IPJ.
De asemenea, tot ieri, un tânăr de 22 de ani a fost salvat de salvamari în staţiunea Vama Veche. El a fost dus la spital pentru investigaţii medicale, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Constanța, citat de News.ro.
IGSU atrage atenția persoanelor care se află la mare în această perioadă:
În ultimele ore, am fost martorii unor evenimente tragice în care valurile mării au făcut iarăși victime.
Șapte persoane au fost surprinse de curenții puternici și duse în largul mării. Chiar dacă intervenția salvamarilor, a martorilor și a echipelor de salvare a fost promptă și victimele au fost extrase la mal în scurt timp, suntem profund îndurerați să vă informăm că trei dintre acestea și-au pierdut viața.
Una dintre persoane se află în stare gravă, fiind transportată la spital cu elicopterul SMURD, iar alte trei sunt sub supravegherea atentă a medicilor.
Situațiile s-au produs în stațiunea Mamaia, pe fondul valurilor mari și a curenților puternici.
Vă îndemnăm să vă informați cu privire la condițiile de înot, să alegeți zonele desemnate pentru scăldat și să ascultați mereu sfaturile salvamarilor.
Siguranța voastră și a celor dragi trebuie să fie mereu pe primul loc.
Sursa Foto Facebook/ Urcuș spre Înviere
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
(VIDEO) Un argeșean și-a pierdut viața pe litoralul Mării Negre! Alte trei persoane s-au înecat azi!