Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, se pregătesc să facă una dintre cele mai mari mutări din retailul românesc. Antreprenorii au intrat în negocieri exclusive pentru preluarea rețelei de supermarketuri Carrefour din România, arată economedia.ro.
Tranzacția, estimată la aproximativ 823 de milioane de euro, vine în contextul unei revizuiri strategice demarate de grupul francez la începutul anului 2025, deși compania a negat în repetate rânduri, în trecut, că ar intenționa să își vândă afacerea de pe piața românească.
De altfel, Carrefour a confirmat joi vânzarea diviziei din România către Pavăl Holding, într-un demers mai amplu de reorganizare a portofoliului internațional, conform news.ro.
Grupul îşi continuă transformarea şi se concentrează din nou pe cele trei ţări principale (Franţa, Brazilia şi Spania)”, a transmis CEO-ul Alexandre Bompard într-un comunicat de presă.
Carrefour România operează în prezent o rețea de 478 de unități comerciale: 55 de hipermarketuri, 191 de supermarketuri, 202 magazine de proximitate și 30 de magazine discount. În 2024 și în estimările pentru 2025, filiala a raportat o cifră de afaceri anuală de 3,2 miliarde de euro, reprezentând circa 3,5% din totalul vânzărilor grupului Carrefour.
Finalizarea tranzacției este însă condiționată de aprobările autorităților competente și este așteptată să se încheie în semestrul al doilea al anului 2026.
În județul Argeș, Carrefour este prezent prin opt magazine, dintre care cinci funcționează în Pitești: un hipermarket din Argeș Mall, un supermarket și trei unități de tip Express. Restul punctelor comerciale se află în Câmpulung, Mioveni și Ștefănești, așa cum Ziarul Ancheta scria la finalul anului trecut. (CITEȘTE AICI)
colaj Ancheta Foto: economedia.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
(VIDEO) Tentativă de furt în Budeasa, în toiul nopții! „Au fugit când am ieșit afară”















