Eugen Sechila, liderul unei mișcări legionare și apropiat al lui Călin Georgescu, a fost săltat astăzi de pe aeroportul din Otopeni și dus la audieri la sediul Parchetului General.
Conform antena3.ro, Sechilă intenționa să se îmbarce spre Oradea, unde trebuia să se întâlnească cu preotul pro-rus care și-a dat foc la mașină, Ciprian Mega.
După audieri, Eugen Sechila a plecat în jurul orei 20.30, de la sediul PICCJ, fără a face declaraţii jurnaliştilor prezenţi.
Eugen Sechila, cunoscut şi ca „umbra” sau bodyguardul lui Călin Georgescu, este fost membru al Legiunii Străine, organizator de tabere paramilitare și membru în asociația „Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei”, care organizează „tabere de haiducie“, destinate să-i înveţe pe tineri tehnici de supravieţuire în natură, conform site-ului organizaţiei.
Deși Călin Georgescu a negat legăturile cu mișcarea neolegionară, acesta a fost fotografiat, în urmă cu câteva luni, alături de Horațiu Potra și Eugen Sechila.
Procurorii de la Parchetul General l-au ridicat astăzi și pe Călin Georgescu pentru a fi audiat într-un dosar ce vizează finanțarea campaniei sale electorale din anul anterior. Ulterior, Călin Georgescu a fost eliberat și pus sub control judiciar.
Magistrat cercetat în cazul dosarului lui Călin Georgescu
Parchetul General susţine că în dosarul în care este cercetat penal Călin Georgescu este implicat şi un magistrat, care ar fi sprijinit activităţile infracţionale.
Precizări privind competența de instrumentare a dosarului penal privind punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, comunicarea de informații false ș.a.
În continuarea comunicatului de presă din cursul zilei de astăzi și având în vedere interpretările vehiculate în spațiul public referitoare la competența de soluționare, facem următoarele precizări:În cadrul dosarului care face obiectul comunicatului de presă menționat anterior, se efectuează cercetări și in raport de sprijinirea activităților infracționale de către o persoană care are calitatea de magistrat. Potrivit prevederilor Legii nr. 49/2022, în asemenea situații, competența de soluționare aparține exclusiv Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție in raport de toate infracțiunile ce fac obiectul cercetărilor.Totodată, menționăm că, în raport de infracțiunile aflate în competența de soluționare prevăzută de lege pentru unitățile de parchet ierarhic inferioare, cauzele instrumentate de acestea au fost preluate, în baza art. 325 Cod de procedură penală, de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție in vederea efectuării urmăririi penale.Prin urmare, PÎCCJ are competența materială, teritorială și după calitatea persoanei, în raport de toate infracțiunile ce fac obiectul cercetărilor.”, se arată în comunicatul PÎCCJ
Sursă foto: Adevarul
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
(Video) Călin Georgescu pus sub control judiciar pentru 60 zile