Mioveni devine, pe 12 martie 2026, un punct de referință pentru sănătatea mamei și a copilului, găzduind o conferință națională dedicată educației perinatale. Evenimentul reunește, într-un singur loc, specialiști din domenii medicale esențiale, autorități locale și reprezentanți ai comunității, oferind viitorilor părinți și familiilor informații actuale, validate științific, dar și soluții practice pentru sarcină, naștere și primii ani de viață ai copilului. Participarea este gratuită, pe bază de rezervare.
Orașul Mioveni va găzdui, în data de 12 martie 2026, începând cu ora 10:00, la Centrul Cultural – sala de spectacole, conferința „Sănătatea Mamei și a Bebelușului”, eveniment național dedicat educației pentru sănătate perinatală și susținerii familiilor.
Conferința oferă, într-o singură zi și într-un singur loc, acces la o echipă completă de specialiști din domenii medicale și conexe esențiale pentru sănătatea mamei, a copilului și a familiei. Evenimentul este conceput ca un program multidisciplinar de nivel înalt, care îmbină informația științifică validată cu explicații aplicate și sesiuni interactive.

Participanții vor primi răspunsuri clare și actualizate privind sarcina, nașterea, îngrijirea nou-născutului, echilibrul emoțional al mamei și sănătatea familiei, într-un cadru deschis dialogului și întrebărilor.
Programul conferinței acoperă toate etapele importante, de la sarcină până la primii ani de viață ai copilului, prin intervențiile unor specialiști din următoarele domenii:
- Nutriție & diabetologie
Alimentația optimă în sarcină și alăptare, susținerea dezvoltării bebelușului, diversificarea corectă, rolul vitaminelor și suplimentelor esențiale.
- Puericultură & neonatologie
Îngrijirea zilnică a nou-născutului, somnul bebelușului, poziționarea și purtarea copilului, stimularea psiho-motorie în primele 12 luni.
- Ginecologie
Analizele și monitorizarea sarcinii, nașterea, recuperarea postnatală și sănătatea ginecologică a mamei.
- Dermatologie
Îngrijirea pielii în sarcină și după naștere, soluții sigure pentru pielea sensibilă a mamei și a bebelușului.
- Kinetoterapie
Recuperarea post-partum, sănătatea coloanei mamei, postura, purtarea copilului, gimnastica și masajul bebelușului.
- Psihologie
Echilibrul emoțional al mamei, atașamentul mamă–copil, relația de cuplu și susținerea sănătății emoționale a familiei.
- Spitalul Orășenesc Mioveni & servicii medicale locale
Parcursul gravidei în sistemul medical, rolul neonatologului, gestionarea situațiilor care necesită intervenție rapidă.
- Autorități locale – Primăria Mioveni
Programe, servicii și resurse disponibile pentru mame, gravide și familii, prezentate direct comunității.
- Dimensiunea spirituală și valorică a familiei – Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului
Reflecții despre darul vieții, responsabilitatea față de viață și rolul familiei în dezvoltarea armonioasă a copilului.
Programul va fi completat de prezentări și inițiative ale partenerilor și sponsorilor, dedicate sănătății mamei și a copilului.
- Ateliere + sesiuni aplicate
Evenimentul combină prezentări educative cu ateliere și interacțiune directă: întrebări, răspunsuri, recomandări practice, resurse și materiale utile.
- Beneficii pentru participanți
La finalul conferinței, participanții vor primi materiale educaționale, ghiduri practice și resurse utile pentru aplicarea informațiilor dobândite în viața de zi cu zi.
Evenimentul este organizat de Blue Maria Media & MOM Clinique, în parteneriat cu Primăria Orașului Mioveni și Spitalul Orășenesc Mioveni, sub egida Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului.
Conferința este prezentă și în mediul online, pe platformele www.bluemaria.org și https://www.tiktok.com/@blue.maria.media, unde cei interesați pot urmări actualizările și pot interacționa cu organizatorii.
- Participarea este gratuită, cu rezervare prealabilă a locului, iar înscrierile și rezervările se pot face la numărul de telefon 0744.353.3 11.
Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook. Primăria Orașului Mioveni.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Un subiect tabu: bărbații reprezintă 20% dintre victimele violenței din familie













