Evenimente noi la Pitești!
Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 15-18 august 2023 august 2023, noi evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală.
Acestea pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro), acțiuni la care publicul are acces în limita locurilor disponibile.
Lista evenimentelor anunțate de Centrul Cultural Pitești:
Marți, 15 august:
- Vernisajul expoziției Atelierului de creație „IconArT – Artă tradițională iconografică”, marți, 15 august, de la ora 18.00, în Piața Primăriei Municipiului Pitești.
Primăria Municipiului Pitești organizează, prin Centrul Cultural Pitești, ediția a III-a a Atelierului de creație „IconArT – Artă tradițională iconografică”, în perioada 12-15 august 2023. La atelier s-au înscris copii cu vârste cuprinse între 8 și 16 ani, care vor învăța să picteze icoane pe sticlă, sub îndrumarea artiștilor plastici Stela Maria Lucici și Ruxandra Maria Ciobanu, membre ale Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Pitești”, anunță reprezentanții Centrului Cultural Pitești.
Aceștia mai precizează faptul că aceste cursuri se vor desfășura în intervalul 12-14 august 2023, între orele 18.30 și 20.00, într-un spațiu special amenajat în Piața Primăriei Municipiului Pitești.
- Vernisajul expoziției realizate de elevi va avea loc marți, 15 august, de la ora 18.00, în fața Primăriei.
Miercuri, 16 august
- Dezbaterea cu tema “Pictura între Credință și Libertate”, în cadrul proiectului sub genericul “Personalități Culturale Piteștene”, coordonat de scriitorul Jean Dumitrașcu, avându-le invitate pe Stela Maria Lucici și pe Ruxandra Maria Ciobanu, artiști plastici, membre ale Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Pitești, eveniment care va avea loc miercuri, 16 august, de la ora 15.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
Joi, 17 august
- Dialogul cu tema “Tehnici de supravieţuire”, în cadrul proiectului de dezvoltare personală sub genericul “Viața merge înainte”, coordonat de poeta ing. Simona Vasilescu, avându-l invitat pe Relu Nica, alpinist – paramedic, eveniment care se va desfășura joi, 17 august, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
- Dialogul cu tema “Rolul benefic al îmbrățișărilor”, în cadrul proiectului de dezvoltare personală “Omul, între breaking news și armonia sufletului”, susținut de psihologul-clinician Violeta Carmen Popa, eveniment care va avea loc joi, 17 august, de la ora 17.30, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
Foto: Facebook Centrul Cultural Pitesti