Plafonul maxim de venituri până la care o persoană poate beneficia de tichete sociale electronice pentru alimente și mese calde a fost majorat la 2.000 de lei, față de 1.700 de lei, valabil anul trecut, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin. Pentru anul în curs, tichetul are o valoare nominală de 250 de lei și se acordă o dată la două luni, iar banii respectivi pot fi folosiți exclusiv pentru achiziționarea de alimente și mese calde și pot fi utilizați în termen de 12 luni de la data fiecărei alimentări. Aceste prevederi sunt prevăzute în HG pentru aprobarea mecanismului de implementare a măsurilor de acordare a unui sprijin material pentru anumite categorii de persoane defavorizate, în perioada 2024-2027, regulile de acordare, modalitatea și frecvența măsurilor de sprijin, precum și instituțiile responsabile.
Guvernul aprobă prin această Hotărâre normele de aplicare privind măsurile de sprijin material de care vor beneficia anumite categorii de persoane defavorizate în perioada 2024-2027 în baza prevederilor art. XLVIII din OUG 115/2023.
Banii intră la jumătatea lunii februarie
”Un ultim anunț pe care aș vrea să îl fac astăzi se referă la hotărârea pentru aprobarea mecanismului de implementare a măsurilor de acordare în perioada 2024-2027 a unui sprijin material pentru anumite categorii de persoane defavorizate, din rândul pensionarilor sau a persoanelor cu dizabilități. Plafonul maxim de venituri până la care o persoană poate beneficia de tichete sociale electronice pentru alimente și mese calde a fost majorat la 2.000 de lei, față de 1.700 de lei, valabil anul trecut. Pentru anul în curs, tichetul are o valoare nominală de 250 de lei și se acordă o dată la două luni, iar banii respectivi pot fi folosiți exclusiv pentru achiziționarea de alimente și mese calde și pot fi utilizați în termen de 12 luni de la data fiecărei alimentări. Eligibile pentru acest tichet sunt și familiile cu cel puțin doi copii în întreținere și familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 de lei, pentru familiile și persoanele singure cărora li s-au distribuit dreptul de ajutorul de incluziune în condițiile Legii 196/2016, precum și pentru persoanele fără adăpost. O altă măsură de sprijin aprobată începând din 2024 este ca persoanele din categoriile menționate să beneficieze și de un sprijin material sub formă de pachet cu alimente, în cuantum de maximum 125 de lei, o dată la șase luni. Primele alimentări ale acestor tichete electronice pentru anul 2024 se vor face în următoarele săptămâni, la jumătatea lunii februarie, după ce, împreună cu autoritățile acreditate și cu autoritățile locale, se va face un nou inventar al persoanelor beneficiare de acest program, având în vedere că plafonul, menționez încă o dată, a fost ridicat pentru anul în curs la 2.000 de lei. Va urma, ca de obicei, un comunicat mai detaliat despre deciziile de astăzi ale Guvernului. Vă stau la dispoziție și vă doresc să ne revedem sănătoși”, a explicat Mihai Constantin la sfârșitul ședinței de Guvern.
De asemenea, beneficiari vor fi și pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, precum și persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei. ”Verificarea încadrării beneficiarilor acestor măsuri în limita de venituri lunare prevăzute prin această Hotărâre de Guvern se va face de către Ministerul Muncii şi Solidarității Sociale prin instituțiile din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea sa, cu sprijinul Agenției Naţionale de Administrare Fiscală. În cazul persoanelor fără adăpost și al celor aflate în situații critice de viață, aceste verificări vor fi făcute de către autoritățile administrației publice locale.
Tichetele sociale pe suport electronic vor fi distribuite beneficiarilor prin intermediul Companiei Naţionale ”Poşta Română“ – S.A, iar pachetele cu alimente vor fi distribuite cu sprijinul autorităților administraților publice locale”, se mai explică în informarea publicată de Executiv.
Foto descriptiv. Sursă foto: stirileprotv.ro.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: