În luna noiembrie, vizitatorii Muzeului Județean Argeș au ocazia să admire realgarul (un mineral din colecția muzeului), expus în vitrina dedicată exponatului lunii. Microexpoziția, va fi deschisă în perioada 1-30 noiembrie și va putea fi vizitată de luni până duminică, între orele 9.00-19.00, la sediul Muzeului Județean Argeș, intrarea din Bulevardul Eroilor.
”Florile de mină sunt bijuteriile întunericului crescute domol în inima fierbinte a Pământului. Primii care le-au văzut au fost minerii timpurilor moderne. Pătrunși în măruntaiele pământului, aceștia le găseau prin cotloane ascunse, aproape de filoanele metalifere: apariții miraculoase, jucând fantomatic în lumina lămpașelor”, transmit reprezentanții Muzeului Județean. Cele mai spectaculoase flori de mină astăzi fac parte din colecţiile muzeelor de profil din întreaga lume. Unul dintre acestea este şi Muzeul Judeţean Argeş ale cărui piese de referinţă sunt incluse în patrimoniul naţional. Realgarul sau sulfrubinul este un mineral compus din arsenic și sulf. Face parte din categoria sulfurilor nemetalice, fiind folosit ca pigment. Mineralul cristalizează în sistemul monoclinic (fiind cristale înclinate pe o axă) cu formula chimică As4S4, având habitus (formă de prezentare) cu cristale columnare scurte sau lungi, în formă de ac, striate în lung, compacte, granulare sau agregate masive de culoare roșie până la galben-portocaliu. Numele mineralului provine din limba arabă Radj al ghar și înseamnă pulbere din peșteră. După culoare se poate confunda cu cinabrul și rubinul însă ambele cristalizează în sistemul triclinic (trigonal) având o densitate și duritate mai mare ca realgarul. Principalele zăcăminte de realgar se găsesc în ”Cantonul Walis” Elveția, Baia Sprie și Transilvania în România, regiunile ”Shimen/Hunan” din China, Nevada în SUA și ”Allchar” în Macedonia.
Sursă foto: Muzeul Judetean Argeș.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: