La fabrica Ford Craiova tocmai ce s-a efectuat transferul de proprietate, denumirea noii companii este, în prezent, Ford Otosan Craiova. Mediafax scrie că urmează o investiție de 490 de milioane de euro la fabrica din Oltenia, aceasta fiind anunțată de actualii proprietari.
Ford Otosan este cel mai mare producător de vehicule comerciale din Europa. Iar, potrivit companiei, acordul pentru preluarea proprietății Ford din Craiova, s-a finalizat cu succes.
Reprezentanții acestei companii, au anunțat, că în decursul acestui an, fabrica de la Craiova are rolul de a produce noua generație a modelului Courier. Modelul va fi produs în două variante, cea de Transit (transport marfă), cât și în varianta Tourneo (transport persoane). A doua va trebui să intre în producție în anul 2023, iar versiunea va fi una complet electrică din 2024.
Totodată, având titlul de cel mai vândut autoturism al acestei companii europene, Ford Puma, va avea, din 2024, o versiune complet electrică. Versiunea va fi produsă tot în România!
Compania a anunțat o următoare investiție de 490 de milioane de euro cu scopul lansării viitoarei generații a modelului Courier. Această investiție este virată fabricii din Craiova, și va fi implementată în următorii trei ani.
Astfel, fabrica de la Craiova își va crește capacitatea de la 250.000 vehicule/an la 272.000 de vehicule/an.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro