Magistrații Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș au finalizat în luna martie cercetările într-un dosar în care un ambulanțier de la Serviciul de Ambulanță Județean Argeș a fost trimis în judecată pentru trafic de influență. Bărbatul este acuzat că ar fi promis că va ajuta un bărbat din Bascov să obțină pensionarea pe motive medicale.
Marcelius Vlăsceanu, șofer pe ambulanță, i-a promis unei femei că – în schimbul sumei de 15.000 de lei – o poate ajuta ca soțul ei, care nu avea vârsta necesară, să fie pensionat pe caz de boală. Bărbatul i-a spus că prin prisma serviciului său cunoaște mulți medici la București și că va interveni pentru a-i sprijini soțul. Oamenii l-au crezut și, în luna iulie a anului 2023, i-au dat banii ceruți, pentru a interveni la medicii de care relatase.
În speranța că ambulanțierul se va ține de cuvânt, cei doi au și făcut un credit pentru a putea dispune de suma pe care acesta a cerut-o în schimbul serviciului. După aproape doi ani, văzând că au rămas cu banii dați, iar bărbatul nu mai răspunde la telefon, femeia a formulat o plângere împotriva acestuia.
Potrivit documentației instrumentate de procurorii argeșeni, atunci când a fost audiat, inculpatul a declarat că cei doi soți l-au chemat la ei în magazin și i-au spus că doresc să obțină pensionarea pe caz de boală a bărbatului. Ambulanțierul le-a spus că nu cunoaște pe nimeni, dar că se va interesa. Totodată, cei doi soți i-au spus că ar putea oferi suma de 15.000 de lei pentru a obține serviciul. Ambulanțierul a mai declarat că a cheltuit suma primită și a transmis familiei că le-o va restitui când o va avea.
Foto: ediția tiparită
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Scandal în Stoenești! Și-a lovit unchiul în fața magazinului!