Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș a dispus, pe 23 septembrie 2025, trimiterea în judecată a nouă persoane pentru infracțiuni grave, printre care luare și dare de mită, abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului, folosirea informațiilor nedestinate publicității, furt și instigare la fals intelectual. Printre inculpați se numără doi foști polițiști, Pănescu Bogdan Ionuț și Dobre Emanoil, ambii agenți la Secția nr. 5 de Poliție Rurală Călinești, pădurarul Haica Cristian Florin, un inginer silvic din cadrul Ocolului Silvic Topoloveni. Ceilalți cinci inculpați sunt persoanele care se ocupau cu transportul de material lemnos.
Cei doi foști agenți de poliție sunt acuzați că, în perioada martie – mai 2025, au primit bani și bunuri pentru a „închide ochii” la tăierea și transportul materialului lemnos. Mai mult, ei au furnizat informații confidențiale și au protejat transporturile ilegale de eventuale controale din partea altor colegi sau autorități, adică le spuneau hoților traseele patrulelor de poliție sau despre controale planificate.
În plus, cei doi polițiști l-au determinat și pe un funcționar public din Primăria Călinești să semneze un document fals despre o cantitate de lemn ce fusese inițial depozitată la secția de poliție, dar care fusese ulterior vândută.
Potrivit Parchetului de pe Lângă Tribunalul Argeș, Pănescu Bogdan Ionuţ este acuzat că:
• la data de 21.03.2025, în timp ce își exercita atribuțiile de serviciu în calitate de polițist, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de lege, prin aceea că, deși avea toate datele privind săvârșirea unor infracțiuni (efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, accesul ilegal la un sistem informatic), nu a efectuat demersurile legale ce se impuneau, respectiv: sesizare din oficiu; înregistrare în registrul lucrărilor penale, atât la unitatea de poliție, cât și la unitatea de parchet; începerea urmăririi penale cu privire la faptă, precum și efectuarea de cercetări pentru tragerea la răspundere a persoanei vinovate, cauzând prin aceasta o vătămare a intereselor și imaginii Poliției Române și creând totodată un folos necuvenit pentru persoanele implicate în săvârșirea infracțiunii, precum și premisele împiedicării tragerii la răspundere penală a autorului faptei (prin neefectuarea actelor procesuale și prin rezolvarea situației pe cale amiabilă, în afara cadrului procesual);
• la data de 26.03.2025, împreună cu inculpatul Dobre Emanoil, ar fi primit de la inculpatul Haica Cristian Florin, o mașină încărcată cu material lemnos (vândut ulterior unui martor contra sumei de 800 de lei, pe care ar fi împărțit-o);
• la data de 31.03.2025, ar fi primit de la inculpatul Haica Cristian Florin, pădurar în cadrul Ocolului Silvic Topoloveni, prin intermediul unui alt inculpat, persoană care se ocupa cu transportul de material lemnos, o mașină încărcată cu material lemnos (transformat în scândură și utilizat în gospodăria proprie);
• în datele de 31.03.2025 și 10.04.2025, i-ar fi permis unui inculpat, persoană care se ocupa cu transportul de material lemnos, accesul la informații privind planificarea organelor de poliție din cadrul Secției nr. 5 de Poliție Rurală Călinești, orarul de patrulare, precum și traseul urmat de acestea în patrulare, toate în scopul obținerii de către sine (bunuri sau bani) şi de către acel inculpat a unor foloase necuvenite (efectuarea de transporturi de material lemnos cu proveniență ilegală, fără a fi depistat);
• la data de 01.04.2025, în timp ce își exercita atribuțiile de serviciu în calitate de polițist, împreună cu inculpatul Dobre Emanoil, pe raza de competență a Secției nr. 5 de Poliție Rurală Călinești, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de lege, prin aceea că, deși a surprins în trafic un șofer care, efectuând manevra de depășire, a trecut peste marcajul longitudinal continuu, care desparte sensurile de mers (încălcând prevederile pentru care ar • i trebuit sancționat, cu amendă și aplicarea măsurii complementare a reținerii permisului de conducere pentru o perioadă de 60 de zile), nu i-a aplicat nicio sancțiune, cauzând astfel o pagubă/beneficiu nerealizat bugetului instituţiei ce colectează amenzile precum și o vătămare a imaginii și intereselor instituției Poliției Române şi creând în acelaşi timp un folos necuvenit șoferului depistat (exonerarea de la răspunderea contravențională și implicit de la măsura suspendării dreptului de a conduce);
• la data de 01.04.2025, în timp ce își desfășura atribuțiile de serviciu împreună cu inculpatul Dobre Emanoil, ar fi primit de la inculpatul Haica Cristian Florin, prin intermediul unui alt inculpat, persoană care se ocupa cu transportul de material lemnos, o mașină încărcată cu material lemnos (vândut ulterior unui martor contra sumei de 200 de euro, pe care au împărțit-o);
• în data de 01.04.2025, împreună cu inculpatul Dobre Emanoil, ar fi sustras o cantitate de lemne aflată în curtea Secției nr. 5 de Poliție Rurală Călinești, pe care i-au vândut-o unui martor, contra sumei de 200 de euro, lemnele fiind ulterior ridicate şi transportate de alte persoane, şi, pentru a crea o aparență de legalitate sustragerii lemnelor depozitate la Secția de Poliție Rurală Călinești, ar fi determinat un funcționar public din cadrul Primăriei Călinești să semneze un înscris oficial (contract de donație) conținând aspecte necorespunzătoare adevărului (data încheierii și obiectul contractului), fără a citi cu atenție conținutul și fără a verifica veridicitatea informațiilor conținute; în acelaşi context, deși cunoștea intenția inculpaților Pănescu Bogdan Ionuț și Dobre Emanoil de a sustrage o cantitate de material lemnos aparținând Ocolului Silvic Topoloveni și depozitată în curtea Secției nr. 5 de Poliție Rurală Călinești, un alt inculpat, inginer în cadrul Ocolului Silvic Topoloveni, le-ar fi oferit acestora sprijin moral și material, prin promisiunea că le va înmâna (făcută celor doi la data de 01.04.2025), respectiv înmânarea (la data de 03.04.2025 inculpatului Pănescu Bogdan), a unui document (contract de donație pretins încheiat între Ocolul Silvic și Primărie), care să fie ulterior folosit pentru a conferi o aparență de legalitate sustragerii materialului lemnos, respectiv prin oferirea de sfaturi și sugestii (în data de 01.04.2025) despre felul în care ar trebui abordat viceprimarul localității Călinești, pentru a o determina să semneze, în calitate de donatar, contractul menționat, deși acesta atesta aspecte necorespunzătoare adevărului precum data încheierii ori cantitatea reală de material lemnos;
• la data de 04.04.2025, împreună cu inculpatul Dobre Emanoil, ar fi primit de la inculpatul Haica Cristian Florin, o mașină încărcată cu material lemnos (vândut ulterior părinților inculpatului Dobre Emanoil contra sumei de 1200 de lei, pe care au împărțit-o);
• la data de 06.04.2025, după ce în prealabil ar fi girat transportul a șase mașini încărcate cu material lemnos fără documente de însoțire, ar fi primit de la un alt inculpat, persoană care se ocupa cu transportul de material lemnos, suma de 600 de lei;
• la data de 10.04.2025, după ce în prealabil ar fi girat transportul mai multor mașini încărcate cu material lemnos fără documente de însoțire, ar fi primit de la un alt inculpat, persoană care se ocupa cu transportul de material lemnos, suma de 600 de lei;
• la data de 11.04.2025, după ce în prealabil ar fi girat transportul mai multor mașini încărcate cu material lemnos fără documente de însoțire, ar fi primit de la un alt inculpat, persoană care se ocupa cu transportul de material lemnos, suma de 200 de lei;
• la data de 15.04.2025, după ce în prealabil ar fi girat transportul mai multor mașini încărcate cu material lemnos fără documente de însoțire, ar fi primit de la un alt inculpat, persoană care se ocupa cu transportul de material lemnos, suma de 600 de lei;
• la data de 24.04.2025, împreună cu agentul de poliție Dobre Emanoil, după o înțelegere prealabilă cu pădurarul Haica Cristian Florin, privind demontarea urgentă a unei camere de supraveghere, ar fi primit de la acesta un miel, prin intermediul unui alt inculpat, persoană care se ocupa cu transportul de material lemnos;
• la data de 30.04.2025, împreună cu inculpatul Dobre Emanoil, ar fi primit de la inculpatul Haica Cristian Florin, o mașină încărcată cu material lemnos (vândut altui martor, contra sumei de 800 de lei, pe care ar fi împărțit-o);
• la data de 02.05.2025, împreună cu inculpatul Dobre Emanoil, ar fi primit de la un pădurar – persoană faţă de care s-a dispus o soluţie de renunţare la urmărire penală – o mașină încărcată cu material lemnos (vândută unui suspect contra sumei de 800 de lei, pe care ar fi împărțit-o);
• la data de 25.05.2025, în timp ce se afla în apropierea autospecialei de poliție, ar fi primit de la un alt inculpat, persoană care se ocupa cu transportul de material lemnos, suma de 100 de lei.
Pe lângă faptele prezentate mai sus, Dobre Emanoil mai este acuzat de următoarele:
• la data de 06.03.2025, în timp ce se afla în apropierea locuinței unui alt inculpat, persoană care se ocupa cu transportul de material lemnos, ar fi primit de la acesta (prin intermediul soției sale), cu titlu de mită, suma de 100 de lei;
• la data de 16.03.2025, în timp ce se afla în apropierea Secției de Poliție Rurală Călinești, ar fi primit de la un alt inculpat, persoană care se ocupa cu transportul de material lemnos, cu titlu de mită, suma de 200 de lei;
• în datele de 12.03.2025 și 23.03.2025 i-ar fi permis pădurarului Haica Cristian Florin accesul la informații privind planificarea organelor de poliție din cadrul Secției nr. 5 de Poliție Rurală Călinești, orarul de patrulare, traseul urmat de acestea și momentul posibilității de efectuare a unui control inopinat de către colegii săi, toate în scopul obținerii de către sine (bunuri), dar și de către inculpatul Haica Cristian Florin, a unor foloase necuvenite (activități ilegale cu material lemnos);
• la data de 04.04.2025 în timp ce se afla în apropierea locuinței unui alt inculpat, persoană care se ocupa cu transportul de material lemnos, ar fi primit de la acesta, cu titlu de mită, suma de 200 de lei.
Cei doi foști agenți de poliție se află în arest preventiv din 6 iunie 2025, iar raporturile lor de muncă cu IPJ Argeș au încetat prin demisie. Haica Cristian Florin este sub control judiciar din 31 iulie 2025, având interdicția de a-și exercita profesia de pădurar.
Inspectoratul de Poliție Județean Argeș a precizat că se constituie parte civilă în proces cu suma de 10.000 de lei pentru fiecare dintre cei doi polițiști, reprezentând daune morale pentru prejudiciul de imagine adus instituției.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”, precizează Parchetul de pe Lângă Tribunalul Argeș
Dosarul penal a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Argeş la data de 24.09.2025.
Prin acelaşi rechizitoriu, s-au formulat propuneri către instanţa de judecată:
• pentru constatarea legalităţii și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpaților Pănescu Bogdan Ionuț și Dobre Emanoil și pentru menţinerea acestei măsuri;
• pentru constatarea legalităţii și temeiniciei măsurii controlului judiciar dispus față de inculpatul Haica Cristian Florin și pentru menţinerea acestei măsuri;
• pentru confiscarea sumelor de bani ori echivalentului în bani al bunurilor presupus a fi primite de inculpați cu titlu de mită (Pănescu Bogdan Ionuț – 5800 lei; Dobre Emanoil – 4950 lei);
• pentru confiscarea sumei de 1000 de lei, pretins a fi fost obținută de cei doi inculpați cu privire la cantitatea de lemne sustrasă din Curtea Secției de Poliție în data de 01.04.2025;
• pentru menţinerea sechestrului asigurator dispus asupra sumelor de 18.300 lei, deținută de către inculpatul Pănescu Bogdan Ionuț, precum și asupra asupra sumei de 15.450 lei, deținută de inculpatul Dobre Emanoil.”, mai transmite Parchetul de pe Lângă Tribunalul Argeș
Foto descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Bărbat din Mușătești, arestat după ce a amenințat cu moartea trei polițiști