- Primăria Costești – apel la umanitate!
În urmă cu câteva zile, mai exact în data de 8 ianuarie a avut loc un incendiu în satul Smei acolo unde o casă s-a făcut scrum.
Locuința îi aparținea lui Patru Ion, un argeșean care în prezent se află în spital. Acesta a rămas, în plină iarnă, fără nimic, flăcările i-au distrus absolut tot.
Cazul a fost preluat de Primăria orașului Costești prin Direcția de Asistență Socială în colaborare cu preotul paroh al satului Smei, Stefan Viorel. Acest lucru fiind anunțat de primarul Ion Baicea pe pagina de socializare.
Ion Baicea mai precizează că s-a găsit o soluție de urgență, în acest caz.
În momentul externării din spital, domnului Patru Ion i se va pune la dispoziție o cameră de locuit, urmând ca în cel mai scurt timp, Primăria orașului Costești să îi construiască o locuință.În toată această perioadă, personalul Direcţiei de Asistență Socială îl va sprijini în intocmirea unor acte noi (care au ars in incendiu), îi vor monitoriza starea de sănătate și va fi sprijinit cu produse alimentare și îmbrăcăminte adecvată”, a transmis edilul orașului Costești.
Totodată acesta anunță că Primăria orașului Costești face un apel la umanitate, atât oamenilor de rând cât și firmelor care doresc să contribuie la ajutarea bărbatului greu încercat.
Orice ajutor contează!Fiecare contribuție în momentul de față este semnificativă în viața domnului Patru.Vă puteți adresa Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei orașului Costești”, a mai adăugat primarul orașului Costești, ing. Ion Baicea.
Foto: Facebook
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro