Le spunem: „La mulți ani!”
Simona Bucura Oprescu. Este tiparul acela, către care fiecare femeie năzuiește în sinea sa. Al determinării și al puterii efective.
Al puterii de a face lucrurile să se întâmple așa cum ți le propui tu, al puterii de a birui într-o lume a bărbaților, al puterii de a conta vorba și acțiunea ta, al puterii de a schimba, al puterii de a cuceri nu unul, nu doi, ci zeci de mii de oameni. Este soție și mamă, fiică și soră, dar – pentru publicul larg – este unul dintre cei mai cunoscuți oameni politici din județ. Și, în acest moment, unul dintre parlamentarii-cheie ai României. Simona Bucura Oprescu împlinește, astăzi, 42 de ani.
Din aceștia, mult peste jumătate i-a petrecut în politică. Cu extrem de multă tenacitate, cu o capacitate de a munci aproape inumană, cu o combinație norocoasă de tact & autoritate. Și-a construit cariera pas cu pas, de la organizația de tineret a PSD până la funcția de conducere pe care o deține astăzi în partid, până la mandatul de parlamentar al României, până la poziția de președinte al Comisiei de Administrație – cea mai importantă din comisiile Camerei Deputaților.
Arma cea mai puternică a unei femei este inteligența
Este, la nivel de notorietate, unul dintre cei mai cunoscuți oameni politici din Argeș, grație unei construcții pornită la “firul ierbii” și grație dragului pe care îl are de mulțime. Acolo unde majoritatea politicienilor fug, ea intră cu un zâmbet devenit celebru pe față, îmbrățișează, explică, ascultă și pleacă cu teme de casă care nu îi părăsesc niciodată agenda.
Acasă e singurul loc în care, fără să aibă vreodată pace, are – totuși – resurse de energie pentru ea însăși. Are norocul de a fi căsătorită cu un bărbat de carieră, la rândul său, Mihai Oprescu. Sprijin și stâlp, un om care înțelege perfect drumul ales de Simona Bucura Oprescu în viață. Are norocul unei familii statornice, cu origini muscelene și al unui băiat care moștenește abilitățile și inteligența părinților săi. Are norocul de a fi una dintre femeile învingătoare ale acestei generații.
Deși ar putea părea un șablon, consider că arma cea mai puternică a unei femei este inteligența. Sigur, aceasta trebuie să fie însoțită și de o bună cunoaștere a domeniului de activitate și de o abordare pragmatică și aplicată a problemelor. „Armele” la care bănuiesc eu că vreți să faceți referire dumneavoastră nu constituie întotdeauna un avantaj, deoarece un zâmbet frumos care nu este susținut și de o inteligență și de o pregătire serioasă rămâne… doar un zâmbet frumos.”, declara, despre avantajele unei femei, Simona Bucura Oprescu, la începutul acestui an, într-un material Ancheta.
Vreau să trăiesc alături de oamenii foarte umani, care știu să râdă de greșelile lor!
Mirela Dinu. Are o frumusețe care biruie timpul. Ladies like style. Are o pasiune, un foc care arde, care o păstrează veșnic în vervă, veșnic atractivă, veșnic admirată. Este actrița Mirela Dinu, o răsfățată a publicului de la Alexandru Davila, o femeie care frapează prin combinația de talent – putere – minte. Profesor la Liceul de Arte ”Dinu Lipatti” din Pitești, artistă, actriță, personalitate puternică a culturii teatrale argeșene, Mirela Dinu împlinește astăzi 48 de ani.
Vine de la malul mării, din Constanța și și-a dedicat întreaga carieră Teatrului, fiind protagonistă în zeci de piese jucate pe cele mai mari scene ale României. Este implicată în numeroase proiecte culturale și educaționale, este o prezență vie în agenda presei de gen argeșene și un talent pe care generațiile tinere îl iau pe post de reper, așa cum o iau, pe domnia sa, pe post de mentor.
Joacă autentic, iubește sincer și total, vorbește deschis și cald, cucerește publicul, se cațără pe munți, organizează proiecte. Detestă banalitatea, falsitatea, imaturitatea, grobianismul.
Se definește – și definește acest moment al existenței sale -printr-o descriere perfectă a lui Mario de Andrade:
Am numărat anii mei și am constatat că am mai puțin timp să trăiesc de aici înainte decât am experimentat până acum.
Nu mai am timp pentru reuniuni interminabile în care sunt discutate statutele, regulile, procedurile și reglementările interne, știind că nimic nu va fi atins.
Nu mai am timp să sprijin persoane absurde care, în ciuda vârstei lor cronologice, nu au crescut.
Timpul meu este prea scurt: vreau esența, sufletul meu se grăbește.
Vreau să trăiesc alături de oamenii umani, foarte umani, care știu să râdă de greșelile lor și care nu sunt umflați de triumfurile lor și care își asumă responsabilitatea pentru ei înșiși. În acest fel, demnitatea umană este apărată și ne îndreptăm spre adevăr și onestitate.
Vreau să mă înconjor cu oameni care știu cum să atingă inimile, de oameni care au învățat greutățile mari ale vieții, cu atingeri dulci ale sufletului.Da, mă grăbesc, mă grăbesc să trăiesc cu intensitatea pe care numai maturitatea o poate da!
Nu intenționez să pierd niciunul din celelalte deserturi. Sunt sigur că vor fi rafinate, cu mult mai mult decât cele mâncate până acum.
Scopul meu este să ajung la sfârșit, multumit și în pace cu cei dragi și cu conștiința mea!
Avem două vieți iar a doua începe când îți dai seama că ai doar una!”
Modelul de femeie care sfidează toate tiparele
Mariana Văsîi. Fost jurnalist, cu ani de experiență și muncă sub presiune în spate, Mariana Văsîi își vede, astăzi, cu pasiune, de cariera în domeniul juridic și de proiecte de afaceri private. Este unul dintre cele mai îndrăgite personaje ale mediului public argeșean, grație unui sistem de relații sociale construit în ani de muncă, susținut prin numeroase proiecte în care s-a implicat și prin energia pe care o inspiră celor din jur. Grație abilităților ei de comunicare, al determinării și valorilor umane demonstrate în tot acest timp. Se bazează mult pe inimă, pe proiecte din inimă, pe energie creativă și generatoare de bine.
Mariana Văsîi a împlinit ieri 45 de ani sfidând – ca femeie, ca mamă, ca antreprenor – toate tiparele.
Arată ca și când ar avea puțin peste 20 de ani, trăiește din plin și cu pasiune, călătorește mult, pe întreg Mapamondul, practică sport intens, muncește enorm, se implică constat în tot felul de misiuni publice sau private, se asigură că fiul ei este în permanență conectat cu școala și cu pasiunile lui, este o prezență vie în mediul public. Acționează cu energie și emană energie.
Frumusețea unui om ca Mariana Văsîi derivă nu doar din aspectul fizic care frapează, ci din ceea ce ea inspiră ca reprezentantă a sexului frumos: dăruire, determinare, pasiune, asumare, feminitate, curaj.
S-a dedicat în ultimii ani lui William, fiul său de 9 ani, unul dintre copiii minune ai Piteștiului, cu abilități extraordinare în aritmetică mentală și un tenisman promițător care participă, în prezent, în competiții cu juniori mult peste vârsta lui. A reușit, însă, în paralel, să se ocupe de proiectele de business asumate și să își trăiască viața cu pasiunea care a definit-o dintotdeauna.
Ce doamne! Redacția noastră le urează tuturor: La mulți ani frumoși ca ele!
Media content: Facebook Simona Bucura Oprescu | Facebook Mirela Dinu | Facebook Mariana Văsîi
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Araxy, fosta șefă a Centrului Cultural- într-un business cu produse de slăbit și detox