anchetaonline.ro

Femeie de 38 de ani acuzată că şi-a ucis mama pentru avere cu ajutorul unei asistente medicale

de | 28.12.2025 10:31 | Național, Eveniment

Caz incredibil la Sibiu! O femeie în vârstă de 38 de ani este acuzată că și-a ucis mama, cu ajutorul unei asistente medicale, pentru a intra în posesia moștenirii.

Potrivit Parchetului, în luna iunie 2024, o femeie de 38 de ani ar fi pus la cale uciderea mamei sale, cu ajutorul unei asistente medicale în vârstă de 46 de ani. Anchetatorii susțin că asistenta i-ar fi furnizat substanțe cu efect sedativ, care au fost administrate victimei în ceaiul consumat la domiciliul acesteia din Sibiu.

După ingerarea substanțelor, femeia, în vârstă de 59 de ani, a adormit. În acel moment, fiica ar fi chemat asistenta medicală, care i-ar fi administrat victimei o injecție cu un sedativ puternic, suficient pentru a-i provoca decesul. Pentru a se asigura că victima a murit, cele două ar fi recurs ulterior la asfixierea acesteia cu o pernă, potrivit procurorilor, conform oradesibiu.ro.

Potrivit sursei citate, după deces, fiica ar fi intrat în posesia bunurilor moștenite, pe care le-a vândut, mutându-se ulterior în Dubai.

Cele două femei au fost reținute pe 27 decembrie 2025, fiind acuzate de omor calificat. Procurorii au solicitat arestarea preventivă, reținând ca elemente agravante premeditarea și interesul material, crima fiind comisă, potrivit anchetei, pentru obținerea moștenirii.

Parchetul precizează că persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție pe tot parcursul procesului penal.

 

Foto descriptiv: Satmareanul

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Bărbat găsit fără viață la Ciomăgești. Un tânăr de 24 de ani arestat preventiv!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole