O femeie de 38 de ani, plecată voluntar de la Țițești este căutată de familie și polițiști.
Polițiștii câmpulungeni au fost sesizați astăzi, 11 decembrie cu privire la plecarea voluntară a numitei TOMPI ANA-FLOARE, de 38 de ani, care a părăsit locuința din Țițești, sat Valea Mănăstirii.
În urma verificărileor efectuate până la acest moment s-a stabilit că femeia ar fi plecat în cursul zilei de 8 decembrie, afirmând că se va deplasa în Mioveni pentru cumpărături.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung, împreună cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală Stâlpeni, desfășoară cercetări pentru depistarea cei în cauză, semnalmentele fiind transmise altor unități de poliție, precum și celorlalte structuri cu atribuții de legitimare a persoanelor – jandarmi și polițiști locali.
Argeșeanca are aproximativ 1,50 înălțime, constituție atletică, păr brunet, ochi căprui. Ca semn particular, prezintă un defect locomotor, la piciorul drept, având mersul șchiopătat.
La momentul plecării aceasta purta un pulover negru, geacă verde, pantalon negru cu dungă laterală cu imprimeuri florale și adidași albi din material textil.
Cei care pot oferi informații despre femeie sunt rugați să anunțe Serviciul Unic de Urgență 112 sau să ia legătura cu Poliția Municipiului Câmpulung, la numărul 0248 512 100.
Foto: IPJ Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Argeș. Trimis în judecată după ce a fost prins băut la volan













