Fenomenul pop-opera „Ad Libitum”, cu milioane de aprecieri și vizualizări pe TikTok, ajunge la Pitești într-un concert special, organizat de Filarmonica Pitești joi, 11 decembrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional.
Evenimentul, deja sold out, este al doilea concert simfonic al lunii cadourilor și îi aduce pe aceeași scenă pe dirijorul Tiberiu Dragoș Oprea și orchestra simfonică a instituției, alături de tenorul Sergiu Coltan, baritonul Vlad Morar și basul Cristian Ignuța – membrii îndrăgitului grup „Ad Libitum”.

Vă reamintim că grupul „Ad Libitum” a devenit cunoscut în formula de 4 membrii, însă al sfârșitul lunii septembrie 2025, după mai bine de un deceniu pe scenă alături de colegii săi, Tiberius Simu, cunoscut fanilor ca Tibi, a anunțat că se retrage din motive medicale. Cei trei membri rămași ai trupei, Sergiu Colțan, Vlad Morar și Cristian Ignuța, au declarat că, deși trupa va continua în formulă de trei membri, Tibi rămâne parte din familia Ad Libitum Voices.
„Ad Libitum” este singurul grup muzical din România care combină muzica pop cu muzica clasică. Datorită interpretării lor, „Ad Libitum” s-a bucurat de succes încă de la prima apariție, muzica ajungând la sute de mii de oameni atât la televizor, în concerte, cât și în mediul on-line. Toți membrii grupului sunt absolvenți ai Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.

Publicul va asculta un program variat, de la colinde precum „Deschide ușa creștine” și „O, ce veste”, la piese celebre – „Volare”, „Vivo per lei”, „You raise me up”, „Bella Ciao”, „Feliz Navidad” sau „That’s amore”.
Dirijorul Tiberiu Dragoș Oprea, prim-dirijor și cofondator al Filarmonicii Pitești, este una dintre personalitățile marcante ale muzicii românești, cu colaborări constante cu marile orchestre ale țării.

Născut într-o familie de muzicieni, Tiberiu Dragoș Oprea este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală, clasa dirijat orchestră, la clasa maestrului Ludovic Bács, absolvind şi cursurile de master. În prezent, este prim-dirijor al Filarmonicii Pitești, fiind cofondator al instituției. Timp de nouă ani a fost colaborator al Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” București, unde a susținut premiere, spectacole și concerte de gală. Este invitat permanent al Orchestrei de Cameră Radio și al filarmonicilor din țară.
Concertul are un scop profund umanitar: strângerea de fonduri pentru cei șase copii ai diaconului Cosmin Pârvu, rămași fără mamă la începutul anului 2025. Cei care doresc să ajute pot face donații în contul: RO28INGB0000999903675931, titular Constantin Cosmin Pârvu.
Concertul are scop umanitar pentru ajutorarea celor șase copii ai diaconului Cosmin Pârvu a cărei soție a decedat, la începutul anului 2025, la puțin timp după naștere. Cei care doresc să ajute familia Pârvu o pot face și prin donații:
IBAN: RO28INGB0000999903675931
Titular cont: Constantin Cosmin Pârvu
Banca: INGB CENTRALA
Moneda: RON
Cod SWIFT/BIC: INGBROBU
Foto dsecriptiv.
Sursă foto: FB Ad Libitum și Filarmonica Pitești.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:













