Sub egida Zilelor Municipiului Pitești 2024, în acest weekend se vor desfășura competițiile din cadrul evenimentului ce reunește pasionați de șah din întreaga țară și maeștri internaționali: Festivalul Internațional de Șah al Municipiului Pitești. Evenimetul vine cu o noutate în premieră în România: chess-boxing.
Evenimentul, coordonat de instructorii de șah ing. Andrei Rădulescu și dr. Ovidiu Stancu, va avea loc în perioada 17 – 19 mai 2024 și va cuprinde un turneu internațional de șah rapid plus blitz (la Colegiul Național ”Alexandru Odobescu”), precum și trei evenimente-spectacol, desfășurate în aer liber, în Piața Primăriei Pitești, oferite publicului larg și piteștenilor care îndrăgesc sportul minții: două simultane de șah și noutatea ediției acestui an – chess-boxing, eveniment inedit, pentru prima dată prezentat în România!
Simultan de șah susținut în Piața Primăriei din Pitești
Competiția este deschisă oricărui pasionat de șah, legitimat, fără limită de vârstă, și se va desfășura după următorul program:
- 17 mai, ora 12:00 – simultan de șah susținut de Maestrul Internațional Manea Alexandru, în Piața Primăriei Municipiului Pitești;
- 17 mai, ora 13:00 – simultan de șah susținut de Maestrul Internațional Baratoși Daniel, în Piața Primăriei Municipiului Pitești;
- 17 mai, ora 14:00 – chess-boxing, eveniment în premieră în România, susținut de Maestrul Internațional Alexandru Manea, în Piața Primăriei Municipiului Pitești.
- 17-19 mai – Open-ul Internațional de Șah al Municipiului Pitești & Turneul Junior, la Colegiul Național „Alexandru Odobescu”;
- 19 mai, ora 14:30 – Premiere Open Internațional & Turneu Junior, la Sala Multimedia a Colegiului Național „Alexandru Odobescu”.
Evenimentul este organizat de Clubul de Șah ALFIL Pitești, parteneri fiind: Primăria Municipiului Pitești, prin Centrul Cultural Pitești, și S.C. „Ideal Board Games” & Beautiful Company – Bright Solution. Coordonatorii Festivalului Internațional de Șah al Municipiului Pitești, antrenorii de șah dr. Ovidiu Stancu și ing. Andrei Rădulescu, alături de organizatori și parteneri, invită piteștenii să se bucure împreună de sărbătoarea orașului, de competițiile palpitante, de partidele de șah captivante și de momentele deosebite din universul acestui joc nobil!
Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook Cristian Gentea și Primăria Municipiului Pitești.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
https://anchetaonline.ro/hypermarketul-metro-judecata-compania-producatoare-magiunului-topoloveni-160768/