S-a decis! Filialele PNL strâng bani pentru campania prezidențială a lui Crin Antonescu

de | 03.03.2025 11:30 | Național, Economic

În cadrul unei ședințe tensionate a Biroului Permanent Național, liderii PNL au decis să mobilizeze organizațiile partidului pentru strângerea de fonduri destinate campaniei prezidențiale a lui Crin Antonescu. Astfel, potrivit celor de la stiripesurse.ro, primele 23 de organizații vor contribui cu câte 10.000 de euro, în timp ce restul vor oferi câte 7.000 de euro.

Potrivit sursei citate, discuția a fost una aprinsă, asta pentru că mulți lideri PNL susțin că nu mai au de unde să contribuie și în această campanie electorală. Cu toate astea, potrivit sursei citate, Cătălin Predoiu le-a spus liderilor de filiale să se implice total pentru susținerea lui Crin Antonescu. „Niciodată nu a fost asa de aplicat și vehement. A zis că e total implicat în campania lui Antonescu”, au precizat surse liberale, citate de cei de la stiripesurse.ro.

Potrivit celor de la G4Media, întrebat într-o conferință dacă cifrele sunt corecte, președintele interimar al PNL, Cătălin Predoiu, a explicat că fiecare organizație trebuie să contribuie și că PNL nu va declara că o campanie electorală e gratuită, aluzie la declarațiile lui Călin Georgescu. Totodată, Cătălin Predoiu a mai explicat că ”efortul de campanie nu e doar al PNL, e al tuturor partidelor din coaliție. Sunt convins că vor fi resursele necesare pentru această campanie”.

Crin Antonescu a fost desemnat candidat oficial al Alianței Electorale ”Romania Înainte” pentru alegerile prezidențiale din 4 si 18 mai 2025, fiind candidatul susținut de PSD, PNL, UDMR și Minoritățile Naționale.

Foto descriptiv.  Sursă foto: screenshot FB PNL.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonlin.ro:

Crin Antonescu și-a lansat oficial candidatura la prezidențiale

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole