”S-a finalizat selecția proiectelor din INVESTALIM – cel mai ambițios program de creștere a producției românești”

de | 01.08.2024 18:16 | Administrație, Național

Veste bună pentru producătorii din România! Selecția proiectelor din schema de susținere a producției românești INVESTALIM a fost finalizată, fiind eligibile investiții de peste 4,5 miliarde lei, din care ajutor de stat este de aproape 2,7 miliarde lei. Acest anunța a fost făcut de premierul Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de Guvern.

Potrivit celor precizate de premier, prin această schemă se vor construi noi fabrici sau se vor dezvolta cele existente în procesarea cărnii, a uleiului, a fructelor, a zahărului sau în morărit și panificație.

”S-a finalizat selecția proiectelor din INVESTALIM – cel mai ambițios program de creștere a producției românești de după Revoluție.

Sunt investiții de peste 4.5 miliarde de lei, din care ajutorul de stat este de aproape 2.7 miliarde de lei.

Interesul major al antreprenorilor arată un parteneriat real între guvern și mediul de afaceri pentru dezvoltarea producției locale.

Asta înseamnă construirea unor noi fabrici sau dezvoltarea celor existente în procesarea cărnii, uleiului, a fructelor, a zahărului sau în morărit și panificație. România își dezvoltă astfel capacitatea de a produce alimente din materia primă provenită de la fermierii noștri!”, a fost mesajul transmis de premierul Marcel Ciolacu.

Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook Primăria Municipiului Pitești.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Marcel Ciolacu, mesaj dur pentru ministrul Educației. ”Societatea noastră așteaptă un fapt simplu și clar”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Marcel Ciolacu | Pitești | Primăria Municipiului Pitești

Ultimele articole