Marius George Gavrilescu a primit o pedeapsă de 1 an și 8 luni închisoare cu suspendare pentru trafic de influență.
La începutul anului trecut, Marius George Gavrilescu, fiul fostului edil al comunei Călineşti, Nicolae Gavrilescu, a fost reţinut şi ulterior plasat în arest la domiciliu sub acuzaţia de trafic de influenţă. Concret, Gavrilescu Jr. a fost acuzat că a luat bani de la două persoane din zona Călineşti-Topoloveni, promiţându-le că le va angaja la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti. A urmat trimiterea în judecată, iar recent Secţia penală a Tribunalului Argeş s-a pronunţat în această speţă, declarându-l vinovat pe fiul fostului primar.
Promitea angajări pe pile la Spitalul Judeţean
Potrivit acuzării, în perioada mai-iulie 2019, Marius Gavrilescu le-a promis unor persoane că le va ajuta să se angajeze ca personal medical la Spitalul Judeţean, susţinând că va interveni pentru aranjarea concursului. Bineînţeles nu pe degeaba, ci în schimbul unor sume consistente. În data de 27 ianuarie 2021, poliţiştii au percheziţionat locuinţele lui Gavrilescu Jr. din Piteşti şi Călineşti, unde au găsit bani pe care acesta nu i-a putut justifica, dar şi CV-urile persoanelor de la care a primit banii şi cărora le promisese angajarea pe pile.
1 an şi 8 luni închisoare cu suspendare
Trimis în judecată în aprilie anul trecut, Marius George Gavrilescu a aflat recent verdictul stabilit de instanţa de fond: 1 an şi 8 luni de închisoare cu suspendare şi un termen de supraveghere de 2 ani, perioadă în care i s-au impus o serie de interdicţii, precum şi obligaţia de a frecventa cel puţin un program de reintegrare socială precum şi de a presta 120 de zile de muncă în folosul comunităţii, fie în cadrul Primăriei Bradu, fie la Primăria Piteşti. În plus, instanţa a dispus confiscarea specială a sumelor de 7900 lei şi 900 euro, reprezentând şpaga percepută de Marius Gavrilescu pentru înlesnirea angajărilor, menţinând sechestrul asigurator asupra acestor bani consemnaţi la UniCredit Bank.
Nemulţumit de verdict, Gavrilescu Jr. a atacat cu apel decizia instanţei, care va fi judecat la Curtea de Apel Piteşti, primul termen fiind stabilit pe 30 martie.