anchetaonline.ro

Fostul președinte al Franței, Nicolas Sarkozy, la închisoare

de | 21.10.2025 21:15 | Național, Eveniment, Politic

Fostul președinte al Franței, Nicolas Sarkozy a fost închis în această dimineață la închisoarea La Santé din Paris. Acesta a depus imediat o cerere de eliberare.

„Oh, bine ai venit, Sarkozy!”, ar fi strigat deținuții din celulele lor, la vederea fostului președinte,conform AFP, citat de observatornews.ro.

Acesta a ajuns la închisoare mai devreme, pe jos, însoțit de soția sa, cântăreața Carla Burni.

Potrivit presei franceze fostul președinte ar fi închis într-o celulă de 9 metri pătrați, nu va avea acces la telefonul său mobil dar va avea dreptul la trei vizite pe săptămână, în afara întrevederilor cu avocații. Mai aflăm că acesta va fi supravegheat de trei gardieni,  va putea ieși la plimbare timp de o oră pe zi într-o curte interioară, înconjurată de gratii și va avea acces la bibliotecă și o sală de sport.

Amintim faptul că Nicolas Sarkozy a fost găsit vinovat la Paris de conspirație criminală într-un dosar privind presupusa finanțare ilegală a campaniei sale electorale de către liderul libian Muammar Gaddafi. Acesta a fost însă achitat de acuzațiile de corupție și deturnare de fonduri publice, conform Euronews.

Judecătorii au decis că Nicolas Sarkozy ar fi făcut parte, între 2005 și 2007, dintr-un grup implicat în pregătirea unei fapte de corupție.

În vârstă de 70 de ani, el nu a primit încă o pedeapsă, iar apelul ar putea suspenda orice sentință.

Procurorii au susținut că Sarkozy ar fi folosit milioane de euro din fonduri libiene pentru a-și finanța campania prezidențială, acuzație respinsă de acesta pe parcursul unui proces de trei luni. Alături de el au mai fost judecați 11 co-inculpați, printre care trei foști miniștri.

Decizia marchează o premieră: Nicolas Sarkozy devine primul fost șef de stat francez condamnat pentru o astfel de infracțiune.

 

Sursa foto: .bbc.com

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Victimele violenței domestice, scutite de taxele pentru divorț și partaj — proiectul Alinei Gorghiu, adoptat de Senat

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: