PITEȘTI ARENA găzduiește, în perioada 01 – 02 iunie, Campionatul de Minifotbal ”Trofeul Legendelor”, unde 8 echipe se vor înfrunta pentru câștigarea titlului.
Campionatul este organizat de Federația Română de Minifotbal, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pitești și Asociația ”Fair Play” Vâlcea, în cadrul căruia opt echipe de tradiție se vor înfrunta pentru marele trofeu: F.C. Argeș, Pandurii Târgu Jiu, C.S. Mioveni, Sportul Studențesc, C.F.R. Cluj Napoca, F.C. Brașov, Rapid București, Gaz Metan Mediaș.
Accesul în sală este GRATUIT și va fi permis, în cele două zile ale competiției, astfel: sâmbătă, de la ora 10:00, și duminică, de la ora 11:00. În teren vor intra aproximativ 100 de fotbaliști cu renume din fotbalulul românesc, precum: Dani Coman, Jean Barbu, Constantin Schumacher, Mugurel Buga, Romeo Surdu, Gabi Tamaș, Emil Dică, Ovidiu Herea, Vasile Maftei, Daniel Chiriță, Eric De Oliveira, Alexandru Curtean, Cristi Bud, Lucian Goian, Ovidiu Hoban, Cristian Panin, Cosmin Tilincă, Marian Pleașcă. De asemenea, va avea loc un meci demonstrativ între Naționala Artiștilor și Naționala Jurnaliștilor, în care fanii se vor bucura să îi vadă evoluând pe Aurelian Temișan, Mamara, Andrei Ștefănescu, Costi Max, Luis Gabriel, Răzvan Oprea, Andrei Mateiu și pe mulți alții.
Meciurile se vor desfășura după următorul program:
- Sâmbătă, 1 iunie:
Ora 11:00 – Pandurii Târgu Jiu – FC Argeș;
Ora 11:30 – CS Mioveni – Sportul Studențesc;
Ora 12:00 – CFR Cluj Napoca – FC Brașov;
Ora 12:30 – Rapid București – Gaz Metan Mediaș;
Ora 13:00 – CFR Cluj – CS Mioveni;
Ora 13:30 – Gaz Metan Mediaș -FC Argeș;
Ora 14:00 – Rapid București – Pandurii Tg. Jiu;
Ora 14:30 – FC Brașov – Sportul Studențesc;
Ora 15:00 – Pandurii Tg. Jiu – Gaz Metan Mediaș;
Ora 15:30 – CS Mioveni – FC Brașov;
Ora 16:00 – FC Argeș – Rapid București;
Ora 16:30 – Sportul Studențesc – CFR Cluj Napoca.
- Duminică, 2 iunie:
Ora 12:00 – Semifinala 1A vs 2B;
Ora 12:30 – Semifinala 1B vs 2A;
Ora 13:00 – Meci Demostrativ Naționala Artiștilor vs Naționala Jurnaliștilor;
Ora 14:00 – Finala Mică;
Ora 14:30 – Finala Mare.
SDursă foto: Facebook Naționala Artistilor Fotbalisti din Romania și Primăaria MUnicipiului Pitești.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
ARGEȘ. Polițiștii au descoperit la percheziții aproximativ 800 de litri de produse alcoolice